Stiţi cum stă treaba cu licitaţiile caritabile în România, nu? Se adună o mulţime de oameni din topul Forbes, doi moderatori carismatici de la TV, nişte produse de lux şi apoi stai să vezi, că nimeni nu se înghesuie să liciteze. S-a cam dus vestea că oamenii care au, nu dau.
Şi atunci, apar iniţiative cum este licitaţia organizată de Fundaţia PACT, care îşi propune să strângă fonduri printr-o licitaţie caritabilă la care poate participa oricine. De data aceasta, PACT vrea să ajute tinerii din sudul ţării care au un plus la iniţiativă pentru comunitatea locală, dar un minus la fonduri.
Pe 22 mai îi puteţi ajuta şi voi, participând la Dar din dar se face, un eveniment pentru oameni buni care vor să sprijine alţi oameni buni. Sunt oameni care vor să schimbe ceva pentru ei şi comunitatea în care trăiesc, cum e Rodica, din Barca, o tânără care şi-a deschis o croitorie şi a oferit locuri de muncă şi altora.
Gândiţi-vă că e nevoie de numai 350 de lei de la 10 persoane pentru a finanţa un proiect care le poate schimba viaţa oamenilor din sudul ţării. Un curs de recalificare pentru adulţi costă în jur de 1500 de dolari, însă înseamnă enorm pentru o comunitate cu şanse limitate.
Nu ştiu câţi dintre voi mai au problema asta, dar eu, când ajung la ultimele pagini dintr-o carte bună, le citesc mai uşurel, cu porţia, pentru că nu vreau să se termine.
Şi nu ştiu dacă aţi aflat, dar unul dintre basmele copilăriei noastre este continuat sub formă de benzi desenate. L-am fi citit mai cu drag dacă era la fel şi în şcoală? Nu ştiu. Dar simplul fapt că aventura nu s-a încheiat te face să-ţi imaginezi scenarii. Dacă eroul nostru popular face un pact cu diavolul şi se transformă în vrăjitor? Dacă spânul se întoarce, printr-un miracol al sorţii, şi o convinge pe fata de împărat să fugă cu el în lume? Sau poate Harap Alb descoperă că e alergic la apă vie şi, tocmai când credeau toţi că va fi bine, cade la pat.
Dacă aveţi în minte un scenariu mai mult sau mai putin telenovelistic decât al meu, vă invit să-mi spuneţi cum credeţi voi că va continua aventura lui Harap Alb, proaspăt devenit erou de benzi desenate.
Cele mai bune trei răspunsuri vor primi câte un abonament pe un an la revista Harap Alb Continuă, care tocmai a ajuns la numărul 4. Grăbiţi-vă cu ideile, pentru că în lumea poveştilor, situaţiile se răstoarnă de la o secundă la alta. Aştept comentariile voastre până luni, pe 22 mai. Fiţi creativi! Nimic nu e imposibil
O seara cam friguroasa, la sfarsitul lui 2010. Fusesem la cinema cu un prieten, la “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”. Afara ploua si a trebuit sa plec repede, cu primul taxi, inainte de “cand ne mai vedem” si de “ma bucur ca am iesit”.
Taximetristul, un nene la vreo 40-45 de ani, m-a intrebat daca mai e mall-ul deschis la ora aia. I-am explicat ca da, pentru ca ultimul film a inceput pe la 22.00. Poate din cauza ca ramasesem cu niste vorbe pe limba, aveam chef de conversatie. Asa ca, dupa ce m-a intrebat, i-am zis si la ce film am fost si uite asa am inceput sa facem conversatie.
- E chiar asa cum se zice? Ajunsese chiar asa de mare saracia inainte de Revolutie, sau doar in Bucuresti? Si ai mei zic ca era greu, dar lucrau amandoi si cred ca se descurcau cat de cat, il intreb eu.
- Domnisoara, a fost foarte greu, nu greu. Erau rafturile goale la Piata Delfin, era circul foamei. Stateai ore intregi la coada, poate-poate prinzi ceva.
Dupa cateva minute de dezbatut subiectul pre-revolutie, ma intreaba:
- Dar parintii cu ce se ocupa? Aveti frati sau surori?
E veche gluma din desen, dar e actuală. Zilele astea mă tot conving că oameni care ar putea da lumea peste cap – freelanceri sau agenţii – aud jumătate, înţeleg un sfert şi execută 10% din ce vrea clientul.
În ultimii 6 ani am fost de toate părţile baricadei până am ajuns la zgârcitul şi nenorocitul de client (glumesc, e cel mai tare job din viata mea ). Iar dacă vorbim despre cum va evolua industria de PR, aş vrea să reiau câteva idei care ar putea ajuta agenţiile, clienţii şi bloggerii să vorbească aceeaşi limbă.
Camino (2008) - E un film bun, dar trist. Genul care te socheaza. E facut dupa o poveste adevarata, a unei fetite crescuta intr-o familie foarte religioasa, din organizatia catolica Opus Dei. La 14 ani, Camino face cancer, iar tot ce abia apuca sa cunoasca despre lume e pus pe pauza. Cu o mama obsedata de control si de rugaciuni, care le-a ordonat viata tuturor celor din familie dupa propriile credinte, ea se straduieste din rasputeri sa isi traiasca ultimele clipe inchinand durerea lui Iisus. La fel ca in povestea reala, mama si sora fetei o incurajeaza sa sufere si sa se bucure ca moare. Acum, Alexia (numele real al personajului) este in proces de canonizare.
Păi, în primul rând, începi prin a studia ce fac alţii. Iar weekendul trecut, cine a intrat în Cafeneaua F64, a putut vizita în amănunt o serie de fotografii nud făcute de Cristian Niculae şi Dan Nichiţiu, de la Glamography. Despre talentul lui Cristi şi al lui Dan nu vă mai spun nimic. Fotografiile lor sunt peste tot, de la albumele din Vault până la pictorialele din Cockaigne.
Vă spun doar despre ei – în anii de când ne ştim am observat că, pe lângă pasinea cu care îşi fac treaba, sunt şi foarte hotărâţi când vor ceva, iar perseverenţa îi ajută să evolueze frumos. Iar astea, domnilor, sunt calităţi care le fac pe fete să vrea să fie fotografiate, chiar şi nud Iată cum a fost:
Ei bine, după analiza preliminară, te apuci efectiv de treabă. Iar dacă eşti începător, ai şansa să furi meserie de la Dan Beşliu, lector la Academia Canon. Dan a început ca fotojurnalist, iar apoi a deschis Şcoala de Fotografie. Acum, cu ajutorul Canon, a pornit o serie de cursuri într-un singur modul, de o zi, unde predă un fel de iniţiere în fotografie – tehnică, genuri, setări etc.
Academia Canon e pentru cei ca mine, care abia au învăţat ce e ăla balans de alb şi cum se schimbă expunerea, dar vor să îşi folosească aparatul la cât mai mult din potenţial. Cursurile se ţin o dată la două săptămâni, sâmbăta, iar fiecare ediţie durează o zi întreagă – de la 10.00 până la 17 (sau până îţi lămureşte Dan toate întrebările). Vestea bună este că, dacă ţi-ai cumpărat în ultimul an un aparat sau un accesoriu DSLR Canon, plăteşti doar 50 de lei pentru acest curs.
Iar după toate astea rămâne partea cea mai simplă – să găseşti nişte femei expresive şi dezinhibate, care să-ţi pozeze goale
Când te apucă dorul de ducă, ai mintea în zece părţi – să nu uiţi să împachetezi încărcătorul, să nu uiţi să printezi biletele de avion, să verifici ce benzinării ai în drum, să-i laşi mâţei ceva în castron etc. E bine să fii organizat, însă e posibil să nu-ţi iasă întotdeauna. Şi nu vrei să-ţi strici toată vacanţa pentru că ai luat bilete greşite sau ai rămas în pana … şoferului începător.
Vreau să vă recomand două aplicaţii pentru călătorii care vă mai iau de pe cap o parte din griji.
În Busuanga, soarele apune la ora 18.00, câinii încep să latre la 03.00, iar cocoşii cântă la 04.00.
Am petrecut două nopţi în sătucul Conception, la o pensiune de care avea grijă un englez. Ca să vă daţi seama despre culoarea locală, trebuie să ştiţi că Filipinele sunt pline de americani, englezi, australieni sau europeni din ţări mai friguroase. Mulţi sunt turişti, dar cei care rămân au decis să dea viaţa middle class şi mersul la birou pe liniştea insulelor. Unii şi-au deschis pensiuni, alţii oferă cursuri de scufundări sau au tot felul de alte afaceri, asezonate cu câte o nevastă filipineză. Şi sunt fericiţi.
Englezul nostru, Luke, a fost destul de primitor. Ne-a ajutat să ne refacem planul excursiei, ne-a dat sfaturi despre mijloacele de transport şi ne-a dat şi telefonul lui, să căutăm zboruri online. Pensiunea era simpatică – cu bar, terasă chiar pe malul apei, iar camerele erau curate. Singura surpriză au fost cele două găleţi din baie. În Filipine, mai toate pensiunile au două găleţi mari în baie – una cu apă sărată, pentru toaletă, şi una cu apă dulce – pentru duş. N-are rost să vă povestesc cât de mult ne-am apropiat eu şi Lara în vacanţa asta.
Când i-am cerut să ne încălzească un ibric cu apă caldă ca să ne spălăm pe cap, probabil că Luke ne-a băgat în categoria prinţeselor răsfăţate care se plimbă pe banii părinţilor. Pentru că acolo nimeni nu face baie cu apă caldă când afară sunt 35 de grade. Dar ne-a ajutat cu ibricele.
Dacă te-ai hotărî azi să începi să vizitezi în fiecare zi câte o insulă din Filipine, ţi-ar trebui vreo 20 de ani ca să le vezi pe toate. Dar ai nevoie doar de câteva zile să-ţi dai seama că ţărişoara aia merită efortul.
Noi – o româncă, o libaneză şi un spaniol – am plecat de la casele noastre cu gândul să vedem o mulţime de locuri. Dar socoteala filipineză ne-a demonstrat că, atât timp cât nu ne putem folosi de teleportare, nu putem vedea decât jumătate din ce ne propusesem.
Am petrecut tot timpul în insulele din Palawan, fascinaţi de sălbăticia de acolo, iar în ultima zi am fost în extrema cealaltă, adică Boracay – una dintre cele mai bine cotate plaje din lume, dar şi foarte turistică.
Ne-am întâlnit cu toţii în Barcelona şi am zburat spre Manila cu două escale – Frankfurt şi Beijing. După un drum lung, am ajuns la Manila într-o noapte de joi spre vineri, la ora 2. Momentul când m-am dat jos din taxi a fost singura dată când m-am întrebat dacă nu cumva era mai bine să păstrez zilele de concediu pentru Delta Dunării.
Peru la 300 de euro? New York la 330 euro? Zanzibar la 335 euro? Parcă sună prea ieftin, nu? Parcă ţi-e teamă să nu te plimbe cu avionul din hârtie şi să strige cineva Allah Akbar în mijlocul cursei.
Până să citesc articolul de pe tedoo.ro, habar n-aveam că sunt oameni care îşi câştigă existenţa din vânătoarea biletelor de avion ieftine. De atunci, însă, am descoperit că sunt chiar mulţi Unii şi-au făcut site-uri exact pe profilul ăsta şi anunţă cele mai bune oferte ale companiilor aeriene.
De obicei, eu am mai întâi ideea de a pleca undeva anume şi abia apoi caut bilete. Însă când mai găsesc oferte foarte bune, ajung la concluzia că ar fi păcat să nu profit de ele. De când intru pe site-urile cu bilete de avion ieftine, parcă ordinea s-a schimbat şi destinaţia nu mai vine prima. Din moment ce toate sunt foarte ieftine, ai nevoie de puţină spontaneitate şi de nişte zile de concediu pentru a te hotărî de azi pe mâine că pleci pe alt continent.
Dacă nu v-aţi luat încă tot concediul pe anul ăsta şi aveţi nişte bani pe card, iată câteva dintre sursele pe care le răsfoiesc eu pentru oferte la biletele de avion. Majoritatea sunt cu plecare din alte oraşe europene – Madrid, Varşovia, Paris, Londra etc. Însă ieşi ieftin cu tot cu drumul de la Bucureşti până acolo.
Stiţi cum stă treaba cu licitaţiile caritabile în România, nu? Se adună o mulţime de oameni din topul Forbes, doi moderatori carismatici de la TV, nişte produse de lux şi apoi stai să vezi, că nimeni nu se înghesuie să liciteze. S-a cam dus vestea că oamenii care au, nu dau.
