112, apel la viata

2.300 de romani au murit anul trecut pentru ca a intarziat Salvarea. Asa suna o stire din 2007. Sigur, au numarat toti oamenii care au murit in intervalul telefon – sosirea ambulantei. Da, e o stire de acum cativa ani si probabil s-au mai schimbat lucrurile. Dar e cert ca traim intr-o tara in care unii oameni sunt suficient de ghinionisti sa fie loviti de masina exact in minutul in care cineva suna la 112 sa intrebe cum e vremea la munte.

Trei din patru apeluri la 112 sunt false urgente. Adica 73% dintre apelurile facute de la inceputul anului pana acum au fost false. Gandeste-te cum ar fi sa intre cineva drag in stop respirator, sa stii ca moare in 3 minute si ca ambulanta nu va ajunge la timp pentru ca operatorii sunt tinuti din treaba de niste pusti care se plictisesc acasa. Poate nu ti se va intampla chiar tie asta, dar e bine sa stii ca se intampla familiilor celor circa 20 de persoane ranite grav in accidente in fiecare zi.

Ce putem face?

E simplu: sa nu sunam aiurea. Sunt curioasa cati dintre cei care suna la 112 iresponsabil sunt adulti si cati sunt copii. Cand eram mica, era mare distractie cu prank calls la mine in bloc. Sunam la Informatii si ceream informatii despre orice. E posibil sa fi sunat si la Salvare, nu-mi amintesc. Imi amintesc doar ca nu faceam asta singura, ci cu restul copiilor si ca, de fapt, de cele mai multe ori nici nu aveam curaj sa spunem ceva si inchideam imediat.

La nivel de statistici, in provincie situatia e mult mai grava decat in Bucuresti (unde 55% dintre apeluri sunt false), cu judetul Covasna in frunte (86,86% dintre apeluri sunt false).

Cred ca e important ca mesajul campaniei sa ajunga la cat mai multi parinti, invatatori, profesori sau alti oameni care au de-a face cu copii si care le pot explica pericolul apelurilor false. Dar nu numai: cel mai grav e cand oameni cu discernamant suna fara sa le pese de consecinte, de parca Ambulanta ar fi serviciul lor personal. Asa ca de data asta am sa va rog sa raspandim vestile proaste. Cum sunt asta, asta si multe altele pe care le vedem la stiri.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *