Intrebari care te lasa masca la interviu

Am observat un trend la angajatorii care cauta oameni creativi: la interviu, au cate o intrebare secreta, la care abia asteapta sa ajunga, iar asta se citeste in nerabdarea de pe fata lor: e intrebarea care te lasa masca.  Rolul ei e sa decida daca ai simtul umorului, creativitate, spontaneitate si pana unde se intind.

Read the rest of this entry »

“Portret de familie” la Foto Union

De cand n-ati mai trimis o vedere rudelor? Eu ii mai trimit mamei cand plec in excursii prin afara, dar ultima data am ajuns acasa inaintea vederii.

Cristi Sutu si Radu Badoiu au venit cu o idee pe care nu aveti de ce sa o refuzati: Portret de familie. Adica va fotografiaza cu prieteni, rude, catei, purcei, intr-un decor de Craciun si apoi transforma fotografiile in vederi pe care le puteti trimite cui vreti voi (sau le puteti pastra pe fiecare perete din casa, daca sunteti suficient de narcisisti )

Daca va gasiti timp intr-o seara, dupa ora 17.00, mergeti la Foto Union Studio (Str. Sagetii, nr. 6, zona Armeneasca) si zambiti frumos la poze. Totul e gratuit. 

Ia uitati ce-o sa primeasca rudele mele iarna asta

Read the rest of this entry »

Ardelenii sunt favorizati

Nu vi se pare ca ardelenii sunt putin favorizati in publicitate? In reclamele cu oameni gospodari e vorba despre ardeleni. La fel si in cele despre natura neatinsa, obiceiuri si traditii stravechi, despre mersul la biserica in straie populare, despre berea strasnica, despre lucruri facute ca la carte, “ca la mama acasa”, ca “la noi, in Apuseni”. Tot ce-i mai bun e despre ardeleni.

Read the rest of this entry »

Nu conteaza ce faci, conteaza cum o faci

Asta a fost mostra de intelepciune primita vineri seara de la Pierre Sarkozy, fiul presedintelui Frantei. Cum am ajuns eu sa stau de vorba cu el?

Pierre aka DJ Mosey a venit vineri la Bucuresti sa mixeze la petrecerea “Paris, Paris” din Fratelli, sponsorizata de lichiorul frantuzesc Chambord. Am stat de vorba cateva minute, in care mi-a zis doua lucruri care mi se pare ca au o greutate cu atat mai mare cu cat vine dintr-o familie in care fiecare miscare devine stire.

Read the rest of this entry »

In vestiarul de la circ

Textul de mai jos este scris in 15 minute, la workshop-ul Blogoree in care Vlad Petreanu ne-a povestit cateva trucuri pentru imbunatatirea scriiturii. 

Read the rest of this entry »

Cea mai amuzanta reclamatie

O prietena a avut niste necazuri cu niste saci menajeri care au cedat in mod repetat. Dupa ce a strans gunoiul din mijlocul casei, a scris cel mai funny mesaj de reclamatie pe care l-am citit pana acum Poate asta a fost si motivul pentru care firma a raspuns rapid si a promis ca ii trimite alti saci, unii mai trainici si mai frumosi.

Read the rest of this entry »

Cum reactioneaza publicitarii cand aud ca ai blog

Vorbeam zilele trecute cu colega Paula despre blogurile agentiilor de publicitate si am facut o lista cu preferatele noastre. Am ajuns la vechea concluzie ca ar fi fain sa avem mai multe bloguri de agentii, ca ar exista cu siguranta un public pentru ele (daca nu l-ati crezut pe Alex Negrea cand zicea asta, va rog sa ma credeti pe mine )

Read the rest of this entry »

Traim imposibilul

Unele lucruri pe care le vedeam in filmele americane cand eram mica mi se pareau SF. Pareau atat de rupte de realitate, imposibile si improbabile in peisajul in care traiam, incat nici nu-mi faceam sperante ca o sa ma bucur si eu de ele vreodata. In general, era vorba despre niste trademarks ale visului american si ale vietii in metropolele pline de zgaraie-nori.

Un exemplu este pizza delivery. In toate filmele americane din copilaria mea, cineva venea pe la usile oamenilor si le aducea pizza. Adica nu numai ca isi puteau lua pizza oricand voiau, dar pizza guy venea uneori si in 30 de secunde de la momentul comenzii. Mintea mea de copil nu putea sa proceseze atatea bucurii deodata.

Read the rest of this entry »

Comuniunea roman-PET-natura

Nu stiu cu ce obiect de raspandire infloritoare post-Revolutie mai au romanii o relatie dragoste-ura atat de intensa precum cu sticla din plastic. Poate cu verisoara ei, punga din plastic “de unica folosinta”, dar aia, fiind mai subtire de inger, cedeaza prima in orice confruntare.

Eram prea mica pe vremea aceea ca sa-mi amintesc primul PET pe care l-am vazut/atins/molfait. Parca azi venea mamaia de la piata cu sticlele de lapte mari, care se loveau sticla pe sticla in sacosa de panza. Iar a doua zi deja aveam Coca-Cola la PET pe masa. Sau American Cola, dupa caz si posibilitati.

Cateva dintre lucrurile care pana atunci costasera bani buni au devenit gratuite. Dar romanul, ca tot i s-a dus vorba de om strangator, a inceput sa gaseasca multiple utilizari PET-ului.

Read the rest of this entry »

Dansez pentru tine – lacrimi versus impact

Jur ca nu stiam ca Dansez pentru tine e la al 12-lea sezon. Asta pentru ca nu prea ma uitam, speriata de lacrimile si de spectacolul pe care il facea Pro TV din suferinta altora.

Dar vinerea trecuta am vazut emisiunea din platou si mi-am schimbat parerea. In sezonul asta, cazurile nu mai sunt atat de dramatice. Cel putin in platou, lacrimile au fost putine si reale, majoritatea rezervate pentru momentele de emotie in care concurentii au avut surpriza de a vedea prieteni apropiati cum danseaza pentru ei sau cum vin in platou sa le aduca un buchet de flori si o incurajare.

Read the rest of this entry »