Tara in care te simti batran la 23 de ani

Ma simt ciudat zilele astea. Ma uit la prieteni si imi dau seama ca fiecare zi de nastere da volumul “tic-tac-ului” mai tare. “Implinesc 25 de ani si n-am facut nimic in viata asta. Noroc ca ma marit”, spunea o prietena acum ceva timp.

M-am saturat de tara asta care ne face sa ne simtim batrani la 23 de ani.
In care, daca nu te-ai angajat din timpul facultatii, ai pierdut startul.
In care renunti la vise in favoarea deciziilor mari care te arunca intr-un birou si te tin acolo de dimineata pana seara, ca sa ai cu ce plati chiria.
In care trec doar cateva secunde intre “imi doresc sa…” si “nu se poate”.
In care nu vrem sa ne casatorim inainte de 30 de ani, ca ne ratam viata.
In care nu facem copii inainte de 30 de ani pentru ca nu avem cu ce ii creste si dupa aia nu mai e viata.

 In care, vrem nu vrem, ne petrecem timpul liber cu nasul in calculator.
In care, la 25 de ani, nu mai avem timp. Nici macar de sex, de prieteni si nici zile de concediu ca sa disparem o saptamana de pe fata Pamantului.
In care incepem sa ne uram corpul cand este inca tanar si sa ne uitam cu dezgust la trupurile care au fost candva ca ale noastre.
In care mergem in directia curentului caldut si sec si suntem umiliti daca ne razgandim la mijlocul drumului.
In care suntem mai fraieri cu fiecare gest altruist.
In care avem impresia ca maine-poimaine incepe numaratoarea inversa.

O mica precizare: am mentionat de la inceputul articolului ca nu ma simt eu asa – ma regasesc doar in cateva idei – ci m-am saturat sa ii vad pe cei din jur traind sub presiunea timpului si a datei de expirare a propriei vieti. Mi-am dat seama de asta azi, inca o data, stand de vorba cu o prietena deprimata pentru ca a implinit 30 si ceva de ani si nu e maritata, “n-a facut nimic, traieste doar pentru job” (fara sa-si dea seama cat de buna e la ceea ce face). Si apoi m-am gandit la un alt prieten care invata de cand se stie ceva ce ii place si nu ii pasa ca nu a lucrat niciodata. Probabil va continua sa invete pana cand va fi printre cei mai buni in domeniul pe care si l-a ales (unul foarte dificil) si va trai dintr-un salariu (european) de doctorand, iar apoi de cercetator. Si e printre cei mai optimisti oameni pe care ii stiu 🙂

 

71 thoughts to “Tara in care te simti batran la 23 de ani”

  1. hmmmm, acum astept articolul “3 lucruri pe care am de gand sa le fac la 23 de ani pt a schimba ceva in tara asta” 🙂

    ca oameni ce s-au saturat sunt destui, dar care sa si faca ceva in acest sens… 😉

    1. @Stefan, nu am zis ca ma simt eu asa. Am momente si momente. Si nici nu-s mare patrioata, sa raman aici sau sa traiesc viata ca aici doar pentru ca asa se face. Dar ma cam deprim cand ma uit in jur. Nu imi propun sa ii invat pe altii cum sa traiasca sau sa le schimb filosofia de viata, sunt suficient de ocupata cu a mea 🙂

      @Adrian, nu sunt de acord (sau n-am inteles ce ai vrut sa zici). Cred ca abia asta e varsta la care incepi sa traiesti constient si sa iti analizezi viata atat in timp ce o traiesti, cat si retroactiv. Suna cam ciudat, dar eu nu-mi dadeam seama acum cativa ani cat de mult ne schimbam de fapt atunci cand ne lasam purtati de val si de presiuni sociale, tocmai din dorinta de a fi acceptati, de a face totul bine, de a fi in randul lumii.

  2. Parca mi-ai fi citit gandurile. Eu nu m-am angajat inca de cand am venit in Bucuresti pentru ca am facut 2 facultati in acelasi timp. Asa ca simt si eu ca am ratat cumva startul pe plan profesional. Ceea ce e frustrant.
    Apropo de ce zicea prietena ta, ma apuca rasu-plansu…Si eu implinesc 25, dar nici macar nu ma marit.
    Timp, intr-adevar, nu mai am de nimic si mi se pare mereu ca imi scapa ceva. Problema e ca numaratoarea inversa deja a inceput.
    Totusi, exista speranta. Cand uit asta, ascult cu atentie versurile acestei melodii: http://www.youtube.com/watch?v=xfq_A8nXMsQ

  3. Asta e problema multora. Şi pe bună dreptate de câte ori am vorbit cu o fată care se apropie de 24-25 de ani toate mi-au zis că simt că au îmbătrânit.

    Sincer, eu nu simt asta. Am aproape 24 de ani, muncesc de pe băncile facultăţii, dar nu mă simt presat de problema asta că nu am realizat nimic. Am ales să muncesc pentru a-mi asigura un viitor, să pot trăi bine, liniştit, în ţara mea.

    Uneori ştiu că trebuie să muncesc mai mult pentru a ajunge acolo unde vreau, uneori din prea multă comoditate nu fac asta, alteori mă ridic şi muncesc zi de zi pentru lucrurile pe care le vreau. Şi încerc să-mi împart timpul cum pot. Ştiu că nu pot să-i fac pe toţi fericiţi dar nu mai sunt la vârsta la care primeam bani de la părinţi pentru orice.

    Încerc să fiu cât de responsabil pot cu ceea ce fac şi până la urmă sunt încă tânăr şi îmi creez un viitor. No matter what everyone else says.

    1. @Alex, stiu articolul. E foarte bine ca l-ai pus aici, poate functioneaza ca inspiratie pentru a investi cat mai mult in ce ne place (chiar daca pasiunea este echivalenta cu jobul, de ce nu) si a o lasa mai usor cu restul.

  4. hmmm…. tind sa cred ca noi ne simtim batrani in tara asta si nu tara ne face sa ne simtim batrani. Daca ne-am uita mai mult la noi, la timpul pe care il investim si in ce il investim, probabil ca am simti doar “batranetea fizica”. Poate par naiva, dar asta cred 🙂

    1. @Adina, cred ca e vorba de societate. Cred ca stim cu totii exemplele de straini care inca studiaza la 28-29 de ani, n-au lucrat o zi in viata lor, dar vor sa traga tare sa fie geniali in chimie sau nanofibre sau orice le place. Unul dintre cei mai vii si mai indragostiti de viata oameni pe care i-am cunoscut este un francez de vreo 35-38 de ani, cu 3 copii, sotie, care lucreaza 12 ore pe zi si adora ce face, iar in acelasi timp traieste intr-un ritm mai intens decat multi romani cu 10 ani mai tineri decat el.

  5. Am 32 de ani, lucrez din anul I de facultate, sunt casatorita si am si un copil de 2 ani. Iar ceea ce ma mira cel mai tare la mine e ca ma asteptam sa ma simt “batrana” la varsta asta, cu prezentul “statut”, dar, culmea, ma simt exact cum ma simteam si acum 10 ani!!! Si tot astept sa vad cum te simti cand imbatranesti, dar nu-mi dau seama. Imi vin aceleasi nebunii in cap, care imi veneau si acum 10 ani, fac multe dintre lucrurile pe care le faceam si acum 10 ani si ma bucur de fiecare moment sau plang la fiecare situatie, cum o faceam si inainte. Chiar daca s-au reorganizat putin prioritatile, nu simt ca modul meu de a gandi sau de a fi ar imbatrani cumva.
    Iar de lucrat din facultate, cred ca multi tineri, din multe tari fac asta, asa ca nu vad de ce am da vina pe tara pentru asta.
    Cred ca noi singuri alegem cand imbatranim sau cat de tineri suntem !

    1. @Dani, asa e si normal sa fie. De asta nu inteleg nici eu de ce atat de multa lume simte ca nu mai are timp si ca pasiunile si visele n-au niciun folos daca nu esti in rand cu lumea sau daca nu incerci macar sa fii.

  6. E drept că în ţara asta consumăm în mod defensiv multă energie doar pentru a fi normali, dar până şi această scuză are un termen de valabilitate.

    De acum miza este năpârlirea, iar nu acumularea:)

  7. Chiar te simti asha?? Si de ce crezi ca o tara intreaga e de vina ptr starea ta la frageda varsta de 23 de ani??!! E numai vina ta ca te simti batrana si nu mai ai sperante..blah..blah..blah!! Trezeste-te si fa ceva!! E usor sa dai vina pe altii (ca e vorba de un sistem sau de oamenii din jur), mai greu e sa treci peste ce e dificil (indiferent cat de dificil) si sa faci ceva care sa te faca sa te simti multumit de tine!

    1. @Elena, n-am zis ca ma simt eu asa, in niciun caz nu e o stare in care sunt acum. Repet, am si eu momentele mele. Dar daca te uiti mai atent la inceputul articolului, ai sa-ti dai seama ca vorbesc despre oameni pe care ii aud spunand ca le e teama sa imbatraneasca, mai ales in Romania. Si ma refer la cativa prieteni care imi spun mereu ca nu stiu ce sa mai faca cu viata lor, cand raspunsuri sunt o multime si nici unul nu e gresit si cand au timp sa faca orice.

    1. @Alexandru Strambeanu, imi convine si imi place ca nu sunt singura care vrea sa lupte cu atitudinea asta. Repet, nu cred ca e treaba mea sa le atrag atentia altora cand am impresia ca o iau pe o cale gresita, ca nu e rostul meu sa ii invat sa isi traiasca viata. Dar cand o sa-mi dau seama ca nu functioneaza, ca e un cerc vicios sau ca alunec si eu pe panta asta, probabil am sa plec.

  8. Am primit cateva sfaturi din partea mamei in momentul in care am gasit primul job adevarat: “munceste cat mai bine in timpul serviciului ca sa ai cat mai mult timp liber dupa ce parasesti biroul! Dar din pacate sistemul asta te tine mult la birou”

  9. Eu ma simt bine la peste 25 de ani ai mei. N-am renuntat la vise, nu ma agit sa ma casatoresc. Ma gandesc ca toate vin atunci cand “trebuie”.

    Asa ca te sfatuiesc sa te inconjori de oameni optimisti si veseli, sa-ti vezi de idealuri, sa profiti de varsta:).

  10. Nu cauta fericirea si tineretea in alte locuri decat in tine. Citeste putin din Osho, din Tolle.
    Nu renunta la vise, la ce-ti doresti si la ce te statisface. Traieste clipa si gandeste-te ca nimic nu dureaza…vei fi fericit, alteori trist, abatut, poate fara speranta uneori. Cel mai important este sa mergi mai departe si sa nu te uiti inapoi avand regrete

  11. E cel mai fain post pe care l-am citit de la tine 🙂 Eu ma regasesc complet in ceea ce ai scris. Iar imbatranirea asta timpurie tine intr-adevar si de tara care nu-ti permite sa-ti traiesti cu adevarat tineretea. Pentru ca te trezesti muncind de la o varsta poate prea frageda din cauza ca stii ca o data ce ai iesit de pe bancile facultatii, nu ai asigurat niciun fel de experienta, iar sansele de angajare cu un salariu cu care ar trebui sa te intreti sunt minime. Si mai cred ca de sentimentul asta de imbatranire sunt vinovate in mare parte pretentiile pe care le ai de la tine, aka pana la varsta asta trebuia sa fac asta si asta si asta…

    1. @Tina, e cu dus si intors exemplul cu munca. Si eu lucrez din anul I de facultate, dar a fost una dintre cele mai faine perioade, ca am facut exact ce imi placea, simteam ca am intrat in paine, ca ma pricep, ca munca mea conteaza. Numai ca vad multa lume care pe traseu uita sentimentul asta de satisfactie venita din a face ce iti place si ce te taie capul, complet responsabil pentru deciziile tale. Si mai e ceva: daca la 19 ani e super tare sa lucrezi in domeniul care iti place, chiar si pe 8 milioane, putin mai tarziu incep presiunile si incepi sa simti ca nu e suficient, ca trebuie sa faci ceva, altceva. Iar de acolo cred ca multi incep sa se simta putin pierduti si sa fie nemultumit de ei insisi si de deciziile pe care le-au luat.

  12. Consider ca este un semn bun genul acesta de revelatii (“Am varsta de…si nu am facut nimic in viata”), cu mentiunea ca repetitia devine lamentatie pe termen lung. Pe panoul bordului intern se aprinde becul intuitiei. E ca si cum ai conduce incontinuu X ani o masina si la un moment dat iti dai seama ca ai pierdut tot peisajul cu ochii in sosea. Ce alegi in continuare?
    Pe langa “dramele” personale mai lupti si cu lanturile consumeriste, cu tiparele societatii romanesti si cu proiectiile viselor celorlalti.

  13. Totul va veni si va pleca mai repede decat ti-ai fi dorit. Eu am 24, in curand 25 de ani si sincer ma simt mai tanar ca niciodata, pentru ca daca discut cu oameni cu mai multa “experienta” ca mine, toti vor spune: “esti enervant de tanar”. 23 de ani este varsta la care nu stii nimic, si nu vei stii niciodata decat traind. Este foarte important sa te simti tu bine, sa ai un spirit tanar, chiar daca acel corp are 70 de ani. E bine sa pretuim fiecare zi, la serviciu, acasa, pe strada, in masina. Este extraordinar sa traiesti, extraordinar sa iubesti si este absolut magic sa fii tu, sa traiesti clipa de fata. Eu incerc sa fac asta in fiecare zi si am un exercitiu propriu in care nimeni nu conteaza, exceptand familia, decat eu. Daca eu ma simt bine nimic nu poate fi mai important.

  14. Vorbe ieftine de mahala, demne de un patetism tipic romanesc…

    De aia e tara asta unde e… pentru ca cititorii care rezoneaza cu prezentul articol simt nevoia gretoasa sa-si ceara pensia inca de pe acum…

    LA MUNCA sau LA PUSCARIE(asta e vorba unui prieten) !!!

  15. Eu am 33 de ani si nu m-am simtit mai tanara niciodata. Am o relatie buna, sunt pe picioarele mele financiar si ‘carieristic’, ma gandesc la un copil. Tara te poate ‘apasa’ cat timp o lasi. Sa nu mai vorbim ca sunt granitele deschise 😉

  16. @Sorin, @Andy, @Bogdan, @dojo, multumesc pentru comentariile optimiste. Va doresc o tinerete continua, indiferent de varsta si de ce se intampla in jur 🙂

  17. Am 23 de ani împliniți pe 9 ianuarie, atunci am lansat și site-ul, e ceva ce am făcut important. Mă bucură lucrul ăsta, în rest mari realizări profesionale sau financiare in progres. 😀

  18. Ştefan Murgeanu şi poveştile lui. Frumoase. Neaplicabile tuturor, pentru că poveştile lui cer o anume evoluţie şi nu toată lumea dispune de ea.
    Alexandru Negrea şi poveştile sale. El fiind o poveste de succes. Neaplicabilă tuturor. Unii nu au norocul acela, sau nu au oamenii care să-i împingă spre acel noroc. Probabil că sunt mulţi în social-media care ar putea repeta povestea lui. Dar…ea nu se mai repetă, de ceva vreme.
    Dojo şi acumulările sale. Frumoase acumulări. Nu la îndemâna tuturor însă, căci nu toată lumea are norocul ei de a călători şi învăţa din adevărata civilizaţie.

    Cumva, recitind rândurile de mai sus, mă simt ca la şedinţa de dimineaţă a celor trimişi să vândă pixuri şi feţe de pernă prin blocuri. “O să facem”, “o să reuşim”, “noi suntem întotdeauna primii”. Din nefericire, nu e deloc aşa. Tocmai de aceea cred că îndemnurile astea nu sunt neapărat o soluţie, dacă nu sunt dublate şi de alte lucruri. Gen, da, chiar şi noroc.

    Tocmai de aceea, dacă ar fi să mă întrebaţi de o soluţie, eu votez cu Ciubotaru. Dacă omul nu vrea să avanseze, îl iei la palme până-l convingi să facă paşii necesari. Românul, de când îl ştiu, ascultă doar de bătaie.

  19. O adunătură de gânduri pesimiste în postare plus alta de gânduri optimiste în comentarii. Reiese că românii se află undeva peste mijloc, din acest punct de vedere. Este un articol captivant de îndată ce m-a adus de pe Facebook aici.
    @BogDan: Îmi place cum gândeşti.

  20. Parerea mea este ca, in orice tara si in orice sistem am trai si am munci, depinde numai de noi sa ne facem viata pe care ne-o dorim. Nu este vina tarii ca noi suntem frustrati, ca nu reusim ce ne-am propus, ca nu ajungem (mai repede sau mai usor) unde ne dorim, ca nu avem tot ce ne dorim. Si in alte tari se munceste pe branci, chiar mai mult decat la noi. E alegerea fiecaruia ce drum isi alege si cum si-l croieste sau care ii sunt prioritatile, cat de mult sau de putin isi doreste sa fie fericit, daca se dedica mai degraba carierei sau familiei ori vrea un echilibru. Unii sunt nefericiti chiar daca le au pe toate, altii se bucura de fiecare zi desi n-au nici jobul perfect, nici familia ideala, nici un cont cu multe zerouri. Deci, as zice ca trebuie doar sa ne luam viata in maini, sa nu ne lasam purtati de val, sa ne cautam singuri drumul si mai ales sa nu dam mereu vina pe altceva sau altcineva (sistemul, guvernul, sefii etc.) pentru tot ce ni se intampla, cand, de fapt, aproape toate depind in mare masura de noi insine si putem alege. Si, daca nu la 23-35-40 de ani, atunci cand?!

  21. sa fim seriosi.. ne-am nascut in partea “buna” a lumii, nu murim pe capete de malarie sau akm. asta nu inseamna ca nu e cazul sa dorim mai mult. dar vorbeam cu un amic… sa ii zicem european. zicea ca nu sunt multe tari in care a descoperit atata libertate de miscare sociala si profesionala ca aici. poti la 45 de ani sa iti schimbi domeniul de activitate fara probleme. poti sa iti intemeiezi o afacere care are return de cateva ori mai mare decat in tarile “asezate”. poti sa alegi intre o rata la logan si sa sa cresti un copil, nu e asa de scump unul. cu atatea posibilitati mai e cazul sa dam vina pe cauze externe pentru lipsa de curaj si initiativa? e vorba de ce iti doresti si de ce esti dispus sa investesti pentru asta. cand diogene s-a hotarat sa locuiasca in celebrul butoi nu s-o fi gandit ca o sa ii fie frig? ba da, dar a considerat ca asta e dispus sa investeasca pentru libertate. aplicabil multor domenii dupa parerea mea. dar da, mai usor sa te refugiezi in lasitatea zilnica. sau poate nu usor (ca de acolo apar regretele) ci confortabil. toate astea sunt alegeri personale, nu au de-a face cu exteriorul. dar iar e mai confortabil sa dai vina pe altceva… pe tara, pe job, pe timp. niciodata pe propria lacomie, niciodata pe propriile alegeri. ca sa se mai reduca putin din disonanta cognitiva

  22. V-am citit comentariile si trebuie sa recunosc ca sunt de-a dreptul uimita. E atat de usor sa stai pe margine si sa spui “pleaca!” sau sa dai sfaturi despre cum ar trebui sa ne regasim pasiunile si sa facem ce ne place si sa schimbam noi lucrurile, nu sa ne tot vaitam. Si am senzatia ca nu impartim aceeasi realitate, ca nu ne confruntam cu aceleasi obstacole. Cati romani sunt apreciati la adevarata lor valoare? Cati oameni care exceleaza in domeniul lor au fost exilati din tara asta pentru ca sunt altii, mai “descurcareti”, care nu le dau voie sa creasca? Cum poti sa le spui unor astfel de oameni ca totul depinde doar de ei? Nu e chiar asa. Si o spun pentru ca am exemple, nu citez din carti. Nu este vina tarii pentru ca au ajuns niste frustrati talentati. Dar a cui? Cine ar trebui sa-i tina pe oamenii astia aici? De ce Romania trece de 20 de ani prin ceea ce se numeste “exodul creierelor”? Pentru ca n-au stiut sa faca alegerile potrivite? Mai scria cineva ca si in alte state se munceste pe branci si nu se plange nimeni. Corect, dar in alte state se munceste pe bani de vacante, nu pe bani de chirie.
    Ajungi sa te simti batran in tara asta pentru ca nu apuci sa-ti traiesti tineretea. Te imparti intre job si casa si din cand in cand o cafea prin oraş. Muncesti pe niste bani care-ti ajung sa-ti platesti chiria si facturile si mancarea si iti mai raman cateva sute de lei de cheltuiala. Si poate ai satisfactie profesionala. Dar iti mananca atat de mult timp incat ramai doar cu reusita asta. Si te opresti si spui “stai asa, am 23/25 de ani. this is it? asa o sa fie tot timpul?” E inevitabil atunci cand ai senzatia ca lupti cu morile de vant si ca, oricat ai vrea tu sa fii ok si sa schimbi ceva in coltisorul tau, realizezi ca nu vei ajunge unde vrei tu mai devreme de 35-40 de ani. Si pana atunci, ti se pare prea tarziu. Prea tarziu pentru implinire, prea tarziu pentru familie, prea tarziu pur si simplu. Poate ca suntem si o generatie mereu in viteza, nerabdatoare, care vrea mult si repede. Sau poate vrem si noi in tara noastra ce au altii in tara lor. Timp de tinerete sau daca tot e sa o sacrifici, suficienti bani pentru o masina, o locuinta, o haina frumoasa sau o vacanta extraordinara inainte sa implinesti 40 de ani.

  23. @Dada sunt complet de acord, si eu sunt la fel de uimita. Ma amuza toate discursurile motivationale nascute din “minunatul” capitalism care ne invata ca asa trebuie sa fim toti, ca asta e viata “normala” – trasi la indigo, cu aceleasi valori, care nu se mai masoara decat in putere financiara, aceleasi vacante in locuri exotice, aceleasi vise/visuri si planuri de viitor. Doar trebuie mereu sa “planificam”, sa “investim in viitorul mai bun” etc. Forme fara fond…nimic mai mult.

    Da, tara e de vina pentru ca asta este mentalitatea intretinuta, pentru ca este un lux sa iti permiti sa iti iei timp pentru tine si pentru pasiunile tale, pentru ca majoritatea stau resemnati in coltul lor, dau vina pe sistem si nu fac nimic si tot asa…cercul vicios creste de la an la an. Cand am fost noi invatati vreodata ca e ok sa ai 25-30 de ani si sa nu stii inca ce vrei sa faci cu viata ta? Ca e normal sa cauti, sa iti pui intrebari, sa fii nesigur, pentru ca asta inseamna evolutie? Cand ni s-a spus ca ceea ce conteaza cu adevarat este o gandire critica, puterea de a iti sustine punctul de vedere, de a fi multumit de tine si cu tine?

    De cand studiez in strainatate am intalnit multi oameni care nu simt presiunile sociale, care sunt invatati ca trebuie sa gandeasca pentru ei, care vor sa schimbe lumea, carora nu le pasa ca au 28-30 de ani si fac un master si inca nu s-au hotarat “ce vor sa fie cand vor creste mari”. Pentru ca baza mentalitatii, educatia, asta le transmite. Sa fie intr-o continua cautare de sine, sa descopere, sa incerce, sa isi asume riscuri din punctul asta de vedere, nu pentru a avea o “cariera stralucita” intr-o “multinationala”.

    Cand o sa intelegem ca valorile noastre, ca si popor, sunt cu susul in jos, atunci poate ca ne vom zbate mai tare pentru schimbare.

  24. De obicei nu postez pe blogurile care sunt pe net, dar din greseala am ajuns la articolul asta, in curand implinesc 26 de ani, sunt barbat deci nu am problema cu privitul la trupul meu, dar ma regasesc in rest in aproape fiecare cuvintel. Stau la birou de la 9 la 6 si cateva ore sambata, nu am alte venituri si nici parinti care sa ma sustina in vre-un fel financiar, pentru tot ce imi doresc trebuie sa muncesc si sa renunt la chestii ca sa imi permit, am vrut o masina sa pot sa merg la tara, am renuntat la distractii si la mers la mare in concediu, am vrut sa am mai multe haine, am renuntat la berea cu prietenii, si tot asa, vad ca in curand la 26 de ani sunt tot mai strain pentru prietenii mei si nu simt ca am facut nici un fel de pas in fata.

  25. Maturizeaza-te !!!! O sa afli ca de la 30 incepi sa traiesti. sau poate chiar mai tarziu. Am atat de multe motive sa te contrazic…….. doar mai cresti un pic!!!

  26. Pana acuma am auzit doar povesti cum ca in alte tari civilizate lumea nu se ‘ia’ asa repede, lumea isi traieste tineretea. De curand ma aflu intr-o astfel de tara si sunt uimita sa vad ca in pub-uri merge lume de toate varstele, toti se simt bine si se distreaza, toti sunt prietenosi unii cu altii, si nimeni nu te suspecteaza daca esti dragut si vesel. parca si batraneii sunt tineri aici. Cred ca in Romania purtam o povara fara sa bagam de seama. Batranii nostrii inca au pretentia poate, asteptarea de a ne vedea casatoriti, inmultiti. In Dublin am vazut o multime de oameni intre 20-40 de ani fara verigheta. Sunt exceptii, dar parca lumea aici stie sa se bucure altfel de viata. E trist, intr-adevar.

  27. E greu sa nu te simti batran sau eventual extenuat atunci cand la 20-21 de ani deja ai datorii de care habar nu ai cum sa mai scapi. Mergi la o facultate care te solicita si iti ocupa mai tot timpul, ai de platit o chirie destul de arzatoare la buzunar, mai trebuie sa platesti si intretinerea si ar cam trebui sa mai ai si ce manca.. Toate astea sunt si mai dificile daca nu ai parintii care sa te finanteze din umbra.. De timp liber ce sa mai vorbim? Iesit in cluburi ( asta daca se poate numi distractie ) ? Sa mai mergi la un film? Mai ai chef si energie pentru astfel de activitati?

  28. Nah ! Asa e in Romania dar am rude prin alianta in tari vestic europene care la 20-25 de ani sunt … varza, abia fac ce faceam noi la 16. Si mintea le este tot acolo. Plini de fitze, imi spun ca vai, dupa liceu, pe care il termina la 20 de ani ca si-a luat “gap year” se va duce un an sa calatoreasca in jurul lumii pentru ca nu vrea sa mearga direct la facultate din motivul ca e foarte obosita de atata carte dupa liceu si s-a saturat sa-si traiasca viata dupa un program strict. Atat de strict, va spun eu, incat cuprinde party si betie in fiecare weekend, tot weekendul si daca ii arati un bidon de ACE, nu stie ce a ala ca “rufele le spala mama”. Iar a-ti spala sireturile gri de jegoase de la Conversi este ceva nemaiauzit. Cum sa-ti speli sireturile ? Iti iei alta pereche de Conversi !
    Deci … eu zic ca e mai bine totusi, la noi. La 20 de ani ma preocupa plata chiriei, a intretinerii, a taxei scolare si dupa ce am terminat o scoala nu mi-am luat gap year sa calatoresc in jurul lumii. Abia aveam bani sa calatoresc in jurul Bucurestiului 🙂 Mi-am luat job, nu gap year.
    Nu-mi pare rau. Traim mai intens si suntem de 1000 de ori mai destepti decat fitzoshii care copilaresc inca la 25 de ani. Si facem de 1000 de ori mai multe in viata.

  29. @J – Am senzaţia că ai uitat că societatea aia le oferă mult mai multe decât societatea asta. Inclusiv când vine vorba de şanse. Pleci de la premize de suprafaţă, când acolo timpul şi viaţa se “ard” cu totul altfel. În rest, mentalitatea ta pare cumva aia care a adus România în pragul în care este acum: frate, am buzunarul gol, dar sunt mult mai deştept decât capitaliştii ăia ordinari care-şi permit în ceva vreme casa pe care eu o s-o am după zeci de ani de achitat case la bancă sau…dacă moare bunica…sau…poate că nici nu o să am casă, să mă ajute ăl de sus să pot plăti mereu chiria şi poate că azilul va fi unul bun.
    PS – Exemplele cu banca, azilul, chiria şi bunica nu sunt un atac la adresa ta, mă lasă rece situaţia ta ca şi a oricărui alt român care nu a intrat în cercul meu de cunoştinţe în care am încredere, erau doar două exemple.

  30. Am 26 de ani si m-am saturat sa ma simt batrana. Am lucrat si in vacantele de vara in liceu, iar in facultate part time si uneori, cand nevoia a cerut-o, chiar full time.
    Acum lucrez in domeniu si mai am un job, care e un fel de part time/pasiune de-a mea, si m-am saturat sa zic ca sunt batrana.
    Am inceput sa fac o multime de lucruri pentru mine – sa citesc si acasa (in ultimii 3-4 ani am citit doar la metrou), sa imi fac o cafea buna, sa ies cu prietenii la o cafea buna, sa mananc putin si bun, sa ma rasfat cu nu stiu ce gel de dus, sa ma rasfat cu o pereche de cercei, cu o carte, sa cumpar cadouri. Si batranetea a mai fugit.
    Nu am ajuns din nou la “tinerete”, dar nu ma mai simt asa obosita si gri, ca pana acum. Trebuie doar sa vrei.

  31. Ce-aveti ,mai,copii,de va simtiti asa batrani(unii dintre voi)?
    Eu am 58 de ani,mi-am trait tineretea in “faimoasa epoca de aur”,am avut numai servicii care nu mi-au placut,dar am o familie care mi-e draga si nu ma simt batrana nici cit negru sub unghie!
    Nu stau pe roze,(material vorbind) dar nu ma plang in stinga si-n dreapta, ma simt bine in pielea mea si sunt optimista ,asa cum am fost toata viata!
    Si le-am insuflat asta si copiilor mei,care se confrunta cu tot ceea ce va confruntati si voi,dar reusesc intotdeauna sa zambeasca!
    Asa ca,fruntea sus,lasati batranetea celor care …vor sa fie batrani! Tineretea e un dar mirific,bucurati-va de ea!

  32. Draga mea, ce observ este ca daca blogul tau nu duce lipsa de vizitatori, mai ales dupa acest articol! E scris din inima, frumos, expresiv. Chiar ai reusit sa transmiti trairea ta de moment, ceea ce te califica pentru a scrie mai mult…poate proza scurta pentru inceput. Spun asta fiindca am vazut cum s-au napustit toti pe tine cu argumente pro sau contra. Indiferent de ce zice lumea, retine, tu ai intotdeauna dreptate. Nimeni nu poate sa simta EXACT ceea ce tu simti. Dar iubeste-i pe toti care te critica fiindca vor sa te ‘trezeasca’. E drept, e titlul e provocator. Dar, in spatele tutror vorbelor, un lucru e cert: realitatea noastra este propria noastra plasmuire. Uita-te ca la aceleasi lucruri privesc sute de ochi si exista sute de reactii. Nu exista existente identice fiindca unghiul sub care privim realitatea este diferit. Am primit de curand un filmulet si vreau sa ti-l dedic astazi. Este doar un fapt de viata si mi-ar placea sa-mi spui ce parere ti-a facut.

    http://www.ted.com/talks/lang/ro
    /bunker_roy.html

    Te imbratisez cu drag!

  33. Absolut superb acest articol. Noi oamenii ne grăbim să ajungem în anumite etape ale vieţii, ca mai apoi să ne dorim să dăm timpul înapoi. Nu ştiu dacă e vorba neapărat de România aici, ci mai degrabă de felul nostru de fi.

  34. tine numai de fiecare in parte daca se simte batran sau nu la 20+ ani. eu am 25, am inceput sa lucrez fix dupa ce am terminat facultatea si nu simt ca am ratat vreun start. daca ar fi sa ma compar cu ceilalti oameni din generatia mea, sigur ca am ratat multe, cum ar fi sa-mi fac credite pentru case, masini sau iphone-uri, sa alerg dupa bani ca sa-mi iau seara whiskey in club, sa caut tot felul de subterfugii pentru a face bani mai usor si mai repede etc. nu are chiar asa mare impact tara in care locuim cu felul in care ne simtim, ci doar raportarea la cei din jur.
    atat timp cat ma doare la basca ce standarde impun ceilalti si mi le urmez pe ale mele, nu am nimic de regretat.

  35. nu le poți avea pe toate. viața privată și cariera sînt incompatibile. alege una și dă tot ce ai mai bun. vor veni și roadele. între timp n-ai altceva de făcut decît să te distrezi

  36. Felicitari pentru articol!Am ajuns pe blogul tau de pe fb si l-am citit cu atentie deoarece anul asta dau bacul..si nu stiu ce sa fac pe mai departe:(.

    As vrea sa dau la medicina dentara, dar sunt la filologie si desi mi-ar placea sa devin stomatolog realizez ca am de invatat MULT cel putin in primii 4 ani(care sunt cei mai grei)..si nu voi avea posibilitatea sa lucrez( o sa-mi ocup timpul cu invatat)..si-mi pare si foarte lungaa! 6 ani dupa care ar mai trebui 2 de stagiatura..asa ca as iesi stomatolog pe la 26-27.Apoi vine intrebarea daca imi voi gasi de lucru pentru ca n-am de unde sa-mi fac de prima data cabinet..

    Pe de alta parte as da la o facultate mai usoara(si care tine 3 ani..desi dupa oricum vreau sa urmez un master) , dar mi-e teama sa raman fara job si cu diploma.
    Vroiam sa te intreb..cam de la ce facultati te-ai putea angaja din timpul facultatii?

    Si as vrea sa te mai intreb , daca vrei sa-mi spui , ce facultate ai facut tu..

  37. eu m-am saturat de toti oamenii care se plang de si in tara asta. mai ales de aia care mai si scriu despre asta si ii incurajeaza pe ceilalti sa isi planga de mila. ce-ar fi sa faceti ceva in privinta asta? Avem un sistem educational/de munca prost? fa ceva si schimba-l, nu te plange ca orice alt prost.

    am 23 de ani si muncesc de la 17, vreme in care eram la un liceu f bun din bucuresti. am terminat o facultate la universitate, timp in care am avut si cate 2 joburi, cu care mi-am platit singura studiile si alte pasiuni. acum sunt la master, am un business de succes si lucrez voluntar la un proiect care sa schimbe sistemul educational. si nu ma simt deloc batrana. ma simt mai vie si mai adevarata decat majoritatea voastra. pentru ca aleg sa fac lucruri valoroase. intelegi ce vreau sa spun?

    daca o sa va lamentati in continuu veti elibera toata tensiunea nemultumirii si in final n-o sa mai schimbati ce va deranjeaza, asa ca dragi la romani, gasiti un domeniu care necesita schimbari si credeti ca v-ar placea si treceti la fapte!

  38. ah si nu mai dati vina pe tzara pt alegerile voastre! vad ca voi, astia care va plangeti, aveti o mare problema cu asumarea responsabilitatii propriilor fapte!!! daca la 25 de ani te simti batrana pt ca nu ai facut nimic si te bucuri pt ca te mariti, crezand ca asta e rezolvarea problemelor tale…atunci:
    1. nu te marita pt ca nu vei rezolva probleme, ba chiar vei naste unele mai mari
    2. vina e doar a ta ca nu ai facut nimic pana la 25 ani, nu a tarii in care traiesti. Serios acum, ce ai asteptat pana la varsta asta?

  39. nu te simti batran(a) atunci cand nu ai facut lucrurile pentru ca nu ti-a pasat, sau n-ai vrut, ci atunci cand nu ai cum sa le faci. pe mine chestia asta cu “depinde doar de tine” ma enerveaza, pentru ca toata viata am primit dovezi ca, de cele mai multe ori, vointa singura nu rezolva nimic. cand stii ce vrei sa faci, dar trebuie sa fii atent sa-ti ramana bani de paine pe a doua zi, si pierzi contactul cu prietenii fiindca nu-ti permiti sa iesi in oras din cand in cand, cand nu poti incepe o relatie fara sa treci prin nu-stiu-cate cheltuieli adiacente (iesiri la o cafea, la film, o excursie… toate pe bani care se aduna) si pierzi sansa la o relatie, fiindca “celalalt” nu vede socializarea decat sub forma asta a ei… si ajungi la concluzia ca, desi esti o persoana ok, ai minte, o facultate si un master si putere de munca, singurul anturaj care se afla la acelasi nivel financiar cu tine e unul format din oameni dubiosi cu care nu ai nimic in comun. am terminat studiile in perioada cea mai “neagra” a crizei economice, intr-un domeniu frumos dar cu posturi putine. nici nu putea fi vorba de gasit de lucru in domeniu atunci, toata lumea ma certa ca am facut ceea ce-mi place in loc sa fac “ce trebuia”. fara job, fara prieteni, fara posibilitate de miscare din lipsa de bani, cu parintii revoltati ca inca mai stateam pe resursele lor, reteta sigura pentru depresie sau tendinte suicidale, daca as fi fost o fire numai un pic mai slaba. acum s-a terminat cosmarul, am oarecum banii mei si o activitate, insa trebuie sa reconstruiesc totul de la zero: prieteniile, sanatatea neglijata, increderea in mine si in viitor. e incredibil de greu sa ai douazeci si ceva de ani si sa stai pe loc, la varsta la care ai atatea idei si atata energie. sa iti doresti lucruri normale, dar care, din cine stie ce motive, ti se refuza la nesfarsit. despre dragoste nici nu stiu ce sa mai zic, multi in jurul meu, de aceeasi varsta, sunt convinsi ca nici nu mai exista asa ceva, doar relatii pasagere. asa sa fie o viata normala? normala, in sensul de acceptabila pentru individ?

  40. Suntem trecatori.Toti tindem catre fericire,e normal, dar fericirea o gasim numai la Dumnezeu(singura fericire,eterna fericire).Pe pamant avem parte de fericiri dar de scurta durata.Trebuie cu totii sa ne gandim mai mult la chestia asta.Si starea noastra de pacat ne face mai nefericiti.Cereti lui Dumnezeu fericirea si El v-o va da.

  41. @andrei: poti sa te apuci de orice cand vrei tu…chiar si academia de politie,sri, armata…din ce stiu 25 de ani impliniti e varsta maxima acolo. la facultatile “civile” poti sa te apuci oricand..stiu cazuri de oameni inteligenti care s-au lasat de arhitectura si au devenit..medici in cele din urma, sau au facut intai altceva si apoi au devenit avocati etc..

    nu, nu ma simt batran la 24 de ani, 11 luni si 8 zile…
    n-am o zi de munca, ce rusine! sau ce noroc pe mine ca am avut timp sa ma plimb prin oras(e) de nebun, sa pierd timpul..dar sa traiesc clipa.

    nush cu ce-as fi fost mai fericit sa trudesc pe la cine stie ce patroni ca sa platesc chirie la cine stie ce…de proprietar care a primit vreun jaf de garsoniera mocca de la partid ..

    sigur sunt un norocos ca ai mei au in proprietate o rau-famata cutie de chibrituri ” cum ii zic unii si ca inca nu m-au dat afara:P..

    cred ca in fine m-am decis cam pe ce cai vreau s-o apuc insa din ce m-am gandit e ca la fitness…nu trebuie sa te fortzezi prea mult din prima pentru ca ajungi la urgenta!

    oricum trebile se schimba in comparatie cu ce-a fost pe vremea alor nostri…o sa trebuiasca sa fim activi (cine o sa reuseasca sa se integreze intr-o piata muncii/ societate tot mai dura si cu reguli care tin tot mai putin de corectitudine, cinste, pan la moarte cei mai multi dintre noi…varsta de 65 de ani pentru pensionare e doar o treapta spre aceasta realitate viitoare..

    fara sa fiu vreun ateu sau vreunul care fluiera in biserica, nu simt deloc spre a ma “integra” cu vreo nunta sau vreun botez pentru ca asha se face..daca va fi cazul, voi face ceva, cum voi simti eu si consanzeana mea din vis..dar in nici un caz n-o sa fiu in randul lumii..

    ma intristeaza cand vad tineri care traiesc in zilele noastre, respectand traditiile astea nunta, familie etc..doar pentru ca asa ii vor ce-i din familie desi ei nu simt…
    nunti care seamana de a la z unele cu altele, totul un produs ambalat si f putin feeling..

    cred ca trebuie sa ne invingem fricile de a alege noi ce vrem si cu vrem chiar daca sistemul a incercat sa inoculeze d mici copii care e “drumul drept”…desi dak te uiti cu atentie numai drept nu e.

    sa fim deshteptzi si fara frica..ganduri bune tuturor

  42. Doar la varsta asta putem sa facem ceva pentru a aduce schimbarea..

    Din pacate nu se prea baga nimeni daca nu iese macar o sapca cu ceva partid..

  43. Nu cred ca “tara” ne face sa ne simtim astfel. Nu sunt de acord cu aceasta sintagma.

    Intr-adevar am observat si eu acest lucru la colegii de munca, din mediul corporatist … trist.
    Eu fac in curand 31 de ani si nu ma simt deloc “batran”. La fel nici prietenii mei cu care imi petrec majoritatea timpului liber (nu cei de la munca). Cred ca depinde de fiecare persoana in parte.

    Eu am renuntat la TV de aproximativ 8 ani si prefer sa-mi petrec timpul facand altceva (informatiile mi le culeg de pe net, mai usor, mai rapid si mai sigure zic eu). Ies cat mai des cu prietenii, organizam tot felul de evenimente mai mici sau mai mari, cu sau fara bani; particip la diferite evenimente cultural artistice, citesc, calatoresc, merg pe munte, cu cortul, fac sport cat de des pot.
    Toate acestea ma tin “tanar” sau imi pastreaza mintea intr-o stare “tanara” si cu pofta de viata.
    In special legatura cu natura! Si cred ca acesta este principalul motiv pentru “imbatranirea” de care vorbesti in articol. Din pacate acesta legatura s-a cam pierdut in ultimii 20 de ani.

    In concluzie, nu tara trebuie sa ne faca sa ne simtim tineri ci noi insine.

  44. Un articol excelent 🙂 As avea doar o mica precizare..Nu iti gasesti de lucru daca nu ai cunostinte pe unde iti doresti sa lucrezi 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *