Citeam ieri anuntul de job postat de Andrei si m-a amuzat titlul: “Caut un om“. Nu project manager, nu advertiser, ci om.
Dar e cuvantul care descrie cel mai bine ce trebuie sa fie cineva care lucreaza in comunicare, indiferent de mediu. Si am sa sustin ipoteza asta folosind ideile pe care mi le-am notat ieri la Social Media Summit Bucuresti. Multe sunt idei discutate si rasdiscutate, dar degeaba: tot nu vorbim ca oamenii in online.
Sunt 7 luni de cand monitorizez saptamanal campaniile din blogosfera. Cand am inceput eram deja si blogger, si cititor, si om de agentie. Vreau, nu vreau, monitorizarea ma obliga sa citesc in jur de 700-800 de articole pe saptamana din reader. Zilnic, inclusiv bloggerii care nu imi plac, inclusiv subiectele pe care altfel nu le-as citi.
Citind aproape tot ce scriu bloggerii inclusi in campanii (dar nu numai ei), in mintea mea s-a conturat o realitate actuala a online-ului. Va las mai jos cu cateva concluzii si astept sa-mi spuneti cu ce sunteti si cu ce nu sunteti de acord:
Pentru ca v-au placut primele doua scurtmetraje pe care vi le-am recomandat weekendurile trecute, va mai dau si azi unul. E mai vechi si destul de cunoscut, dar o sa descoperiti in el o lectie de copywriting pe care o puteti aplica oricand, in viata de zi cu zi.
“The story of a sign” a fost premiat la Cannes in 2008.
Mi-am petrecut patru ani din minunata tinerete la liceul militar din Breaza. Un mic orasel-statiune cu aer curat, brazi inalti, vile de vacanta, un teren de golf si vreo doua chioscuri. Si un liceu militar cu 400 de elevi in uniforma, care ascultau de cateva zeci de profesori si ofiteri.
Un liceu ca oricare altul: cu Ganga, cenaclu, olimpiade si flotari. Numai ca acolo, totul era mai mult. Mai multa carte, notele trebuiau sa fie mai mari, mai multe ore de sport, mai multa organizare. Cand venea iarna, pana si zapada era mai multa si apa rece era mult mai rece.
Sunt campanii, spoturi, printuri, slogane care fac istorie. Just do it. Probably the best beer in the world. Lemon. Truth. Ajungi sa uiti ca sunt create pentru a vinde.
Eram acum vreun an si ceva la masa cu niste prieteni si amici. Unul dintre ei, pilot cu experienta. De asemenea, una dintre fete era destul de in tema cu liniile aeriene comerciale. Nu stiu cum veni vorba de Qatar Airlines, “the world’s 5 star airline“: ce minunate sunt conditiile de zbor, ce frumoase sunt stewardesele etc. Pana cand, pilotul zice:
- Nu-i adevarat. Singura linie de 5 stele nu e Qatar Airlines. E alta, nu sunt sigur cum se numeste.
Nu stiu cand am inceput sa visez la Barcelona, dar sigur a fost inainte sa ajunga Vicky si Cristina pe acolo. Acum un an si ceva ma gandeam chiar sa plec acolo la un master. Visez la Barcelona de fiecare data cand ma apuca dorul de duca. Si ma apuca des.
Cand ma gandesc la ea, ma gandesc la toate fotografiile cu operele lui Gaudi, cu parcuri, cu petreceri in strada, cu sangria pe plaja, culori si soare. La stilul ala de viata relaxat din care au iesit creatii minunate – artistice, publicitare, literare, de orice fel.
Aveti grija ce fotografii postati pe Facebook pentru ca, la nevoie, orice televiziune are dreptul de a le folosi, indiferent de situatie: ati fost implicati intr-un accident, ati murit, ati disparut de acasa, nu v-ati platit taxele, orice.
In decembrie, dupa ce am scris postul asta, am facut si o sesizare la CNA. Mi s-a parut de prost gust faptul ca Pro TV a folosit fotografia postata pe profil de o fosta colega pentru a ilustra stirea ca a fost implicata intr-un accident si e in coma.
Daca ai putea sa te intorci intr-un moment din trecutul tau si sa-l schimbi sau sa-l retraiesti, care ar fi acela?
Pe ideea asta e construit romanul “Vei fi acolo?” al lui Guillaume Musso. Pune o intrebare la care ne-am gandit cu totii: cum ar fi sa dam timpul inapoi? Cu toate astea, nu e o poveste despre masina timpului si calatorii in trecut, ci despre dragoste si autocunoastere. E povestea iubirii dintre tanarul doctor Elliot Cooper si Ilena Cruz, o brazilianca plina de viata.
La 60 de ani, constient ca mai are doar cateva luni de trait, Elliot capata sansa de a se intoarce si a schimba un moment din tinerete: clipa in care o pierde pe Ilena. Insa ajunge sa schimbe mai mult decat atat. Ajunge sa stea fata in fata cu sinele sau cu 30 de ani mai tanar si sa-si vada viata din ambele perspective. Stau fata in fata Elliot cel de 30 de ani, caruia nu ii vine sa creada cat de mult se va schimba si Elliot cel de 60 de ani, inteleptul care incearca sa-i impuna primului un sacrificiu apasator.
E dovedit stiintific ca un adult nu se poate concentra la ceva in mod continuu mai mult de 50 de minute. Apoi are nevoie de o pauza. Cand imi iau cateva minute de respiro de la lucrurile profesionale, imi place sa-mi pun si alte zone ale creierului la treaba: caut lucruri frumoase de vazut, de citit, de ascultat, de purtat sau de imaginat.
Principalele mele “ocupatii” atunci cand nu ma ocup cu nimic sunt:
1. Site-urile de arta, fashion si design – am in calculator foldere aranjate pe categorii: locuri de vizitat, combinatii interesante de haine, case cu arhitectura neobisnuita, arta grafica (folderul asta e abia la inceput), decoruri interioare (am o slabiciune pentru stilul nordic, in special) etc. Va zic doar cateva: Vogue, Lara Jade, Freshome, Trendland, The Sartorialist si Garance.
Citeam ieri anuntul de job postat de Andrei si m-a amuzat titlul: “Caut un om“. Nu project manager, nu advertiser, ci om.
