1. momentele cand altcineva miroase a parfumul lui;
2. cand pierzi un cercel/ cu Turnul Eiffel/ si ti-e dor de el;
3. astenia de primavara;
4. cartile in care te regasesti si te fac sa-ti pui intrebari si sa te analizezi o data la doua randuri. Iar cand le termini, iti dai seama ca n-ai retinut nimic din subiect, dar te-ai gandit la viata ta pret de 300 de pagini;
5. momentele cand nu ti-e bine, dar nici rau nu-ti e;
Barcelona e cel mai frumos oras din Europa, spun cativa dintre prietenii mei mai plimbareti. Din ce mi-au descris ei inainte sa ajung acolo pentru prima data, imi imaginam orasul ca un furnicar colorat, intr-o atmosfera in care te poti pierde.
Dupa cele 4 zile petrecute acolo, mi-am dat seama ca frumusetea Barcelonei e facuta tocmai din faptul ca te trece, de fapt, printr-o multitudine si diversitate de culori, de oameni, de trairi, experiente si atmosfere in care te pierzi.
Cand esti artist si vrei sa creezi, gasesti inspiratie in viata si in tot ceea ce te inconjoara. Asa a fost pe vremea lui Michelangelo, a lui Picasso si a lui Brancusi. Asa e de cand lumea. Insa lumea s-a schimbat, la fel ca interesele si preocuparile noastre cotidiene.
De aceea, imi permit sa numesc arta bicicleta creata de fotograful suedez Fabian Öhrn si art directorul Joakim Hedblad, facuta 100% din produse alimentare. Un amestec de spaghetti, carnati, grapefruit, morcovi, ghimbir, castraveti, branza si ulei de masline poate ca nu suna a cea mai buna reteta de salata, dar s-au transformat intr-o bicicleta colorata, in marime naturala.
Pe 6 mai, parlamentarii lasa acasa limuzinele de serviciu si pornesc la plimbare pe doua roti. Chiar as vrea s-o vad si pe-asta.
E vorba despre o initiativa a Alinei Gorghiu, care vrea sa-i scoata pe politicieni si pe bloggeri la o plimbare impreuna, pe biciclete. Tot ce trebuie sa faca bloggerii este sa nominalizeze cativa oameni politici pe care ar vrea sa ii vada pedaland prin Bucuresti.
Am de facut bagajele zilele astea. Pentru ca nu-s cea mai organizata persoana din lume, procesul dureaza cateva zile. Chiar daca impachetatul efectiv dureaza putin, imi ia mult pana ma hotarasc ce intra si ce ramane acasa. Problema e ca aproape mereu uit ceva. De cele mai multe ori, e un lucru care acasa nu mi se pare indispensabil, dar cand ajung la destinatie si nu il gasesc in bagaj, am impresia ca n-o sa ma descurc fara el.
Asa ca m-am gandit sa va descriu cum se desfasoara operatiunea impachetarea la mine si va rog sa-mi spuneti unde gresesc:
Cat de mult va ia sa gasiti subject-ul ideal pentru mailurile pe care le trimiteti unor straini? Sa nu fie nici prea lung, nici prea scurt, sa nu semene a spam, sa nu fie nici boring, dar nici exagerat de familiar. De fapt, ideea e sa te pui in locul destinatarului si sa te gandesti ce ar putea fi atat de interesant incat sa-l faca sa deschida mailul.
Noi, romanii, suntem un neam de norocosi. Avem printre noi o multime de oameni talentati, care au investit in arta ani de munca si de pasiune, fara sa mai stie exact ce au pus mai mult. Problema e ca suntem atat de indiferenti, incat ni-i descopera altii.
Ca sa ajunga cunoscut (nu zic neaparat apreciat) in Romania, un creator de moda – pentru ca si moda e o forma de arta – trebuie sa fi facut mai intai o figura buna la show-urile din afara. As compara situatia asta cu efectul unui bumerang: ne loveste abia cand se intoarce.
Sambata seara, in Club Gaia, a avut loc prezentarea colectiei “In Tango Step”, a Lenei Criveanu. Am mers in backstage, unde se imbracau modelele, iar Lena ne-a vorbit putin despre colectie. Mi-a dat o explicatie si pentru problema de mai sus: in Romania nu exista presa de moda. Ziaristii nu isi dau interesul sa descopere ceva nou si prefera sa preia totul de-a gata. In lipsa unor stiri reale despre industrie – ca inventate sunt destule – informatia ramane intr-un cerc restrans de oameni pasionati, care au legatura intr-un fel sau altul cu domeniul.
Am gasit un spot super fain, foarte bine facut si cu un insight in care pana si eu ma regasesc, desi nu-s neaparat foarte indemanatica la batut cuie. Imi place ca reuseste prin exagerari sa creeze momentul ala de suspans in care iti tii respiratia, faci ochii mari, iti auzi bataile inimii si stii ca gata, e acum ori niciodata. Si dupa ce ai nimerit cuiul, nirvana!
Ceea ce devenim noi in viata e determinat de punctul din care plecam, drumul pe care il alegem si oamenii care ne sunt alaturi. Daca as fi adepta teoriei universurilor paralele, probabil as crede ca am un “eu” medic pe undeva, un alt “eu” artist si, dupa un drum intortocheat, poate ar fi ajuns printr-un univers si un “eu” naufragiat pe o insula pustie.
Ieri, intr-o vizita la Penitenciarul de femei din Targsor, m-am convins inca o data de ipoteza de mai sus. Din pacate, nu ne nastem toti in contextul potrivit. Nu zic ca nu ne putem schimba norocul, dar cu cat drumul e mai lung, iar influenta celor din jur e mai mare, cu atat e mai greu.
1. momentele cand altcineva miroase a parfumul lui;
