Invisible Twin – dans contemporan pe muzică electronică

Dacă eşti pentru prima dată la un spectacol de dans contemporan, o să ţi se pară ciudat la început. Apoi ai să te temi că nu înţelegi. Şi muzica aia electronică o să-ţi pară grea. Şi ai să crezi că ori tu nu ai nimerit în locul potrivit, ori spectacolul nu te-a nimerit pe tine.

Apoi ai să observi cât de uşor se mişcă Sandra pe scenă. Şi cât de bine se potriveşte fiecare muşchi din corpul ei cu ritmul piesei. Şi ai să o observi trecând dintr-un personaj în altul, până când ia rolul ambelor personaje, în acelaşi timp. Ai să-i urmăreşti energia şi jocul cu spaţiul, care depăşeşte limitele scenei. Şi ai să observi cât de bine se potriveşte fereastra mare din spatele scenei cu dansul ei.

Până la final, ai să înţelegi şi ai să vrei mai mult. Şi ai să ştii din subconştient că ţi-a plăcut, chiar dacă nu-ţi poţi explica exact când şi ce s-a schimbat în mintea ta în timp ce stăteai pe scaun.

Sandra Mahvima e o dansatoare şi coregrafă tânără, care se zbate pe scenă cel puţin la fel de mult cât se zbate să aibă ocazia să danseze. După o lungă aşteptare, conducerea Teatrului de Comedie i-a dat o seară în care să dea tot ce are mai bun. Aşadar, o poţi vedea la Sala Nouă a Teatrului de Comedie. Dansează duminică, 16 decembrie, de la ora 20.00. Biletele se găsesc la teatru. Le poţi lua chiar înainte de spectacol, dar trebuie să le rezervi întâi printr-un mail la xsi0danceproject@gmail.com. Mergi şi aplaudă!

(more…)

Citește mai mult


Prietenii la joacă se cunosc

Când eram mică şi jucam Monopoly cu soră-mea şi vecinii din bloc, ştiam mereu care se supără, cine fură bani din bancă, cine dă cu piesele de covor şi pleacă acasă supărat. Oricât eram de prieteni, ne transformam când ne jucam.  Prietenia o regăseam apoi, în faţa blocului, când se mai calmau spiritele.

Numai că era nevoie de efort suplimentar să adunăm căsuţele aruncate în ciudă prin casă, mai ales dacă trebuia să ne luptăm cu câinele pentru ele.

Zilele trecute am reluat obiceiul. Am început din nou să joc Monopoly, dar o variantă nouă şi mai rapidă a jocului – Monoply Millionaire. Şi ce să vezi? Nimic nu s-a schimbat:

– Fata mereu implicată era poker face. Nu-ţi dădeai seama dacă pierde sau câştigă.
– Prietenul relaxat şi glumeţ mi-a spus “băi, eu nu joc cu nevastă-mea. Nu ştie să piardă. Mi-e frică”.
– Prietena aparent echilibrată ne bănuia pe toţi că trişăm.
– Prietena drăguţă şi amabilă ne striga “Ha, luzărilor, am luat cel mai scump cartier! Acum să vă văd, vă golesc de bani!”

– şi, cea mai mare minune, eu am câştigat un joc :)

(more…)

Citește mai mult


Dacă ajungi vreodată în Utrecht…

…mergi la Dom. Vizitează-l, urcă treptele până sus (cele 465 de trepte, mai exact), admiră oraşul de sus şi apoi coboară. E în toate ghidurile turistice.

Iar când cobori, cum stai cu spatele la arcada Domului şi ai în faţă statuia, apuc-o pe strada din stanga ta, cea cu piatră cubică. Mergi înainte 50 de metri si fă prima la stânga. Chiar acolo, pe colţ, e un print shop cu tot felul de produse de pop art şi papetărie – postere, agende, tablouri şi altele. Dar cea mai tare e o cutie din lemn plină de vederi vechi cu actori de la Hollywood – John Wayne, Cary Grant, Marlene Dietrich, Clark Gable, Humphrey Bogart, Paul Newman. Sunt toţi acolo, dar magazinul nu-i în niciun ghid.

Nici nu mai ştiu exact de ce am intrat acolo. Ţin minte doar că am ieşit în grabă – trebuia să ajung undeva şi stătusem o oră înăuntru, printre cărţi poştale. Între timp, se pornise şi o ploaie olandeză de mai mare dragul.

Citește mai mult


Idei de Revelion în Sibiu

Vorbeam cu cineva zilele trecute despre Revelion şi cum singurele cu adevărat reuşite au fost alea în care n-am avut aşteptări exagerate. Cu cât e grupul mai mare, cu atât deciziile legate de cazare, transport, bilete vor fi luate mai târziu şi veţi ieşi mai scump. Cu cât locul e mai renumit, cu atât ai să te enervezi mai tare căutând rochia perfectă şi – tragedie – pantofii care să se potrivească. Oricât ţi-ai dori tu să iasă perfect, în toiul petrecerii, sigur se găseşte cineva să pună o manea. Aşa, de atmosferă.

Cheia succesului, descoperită de mine cam târziu, e să te relaxezi, să nu uiţi că eşti în vacanţă şi că noaptea dintre ani nu trebuie să fie cea mai tare din viaţa ta, deci nu te strădui prea mult.

Pornind de la ideea asta, am răspuns lepşei de la Doru, care mi-a cerut idei pentru una dintre zonele în care Continental Hotels organizează petreceri de Revelion. Am ales Sibiul, pentru că e acolo am petrecut anul trecut şi sunt o grămadă de lucruri de făcut, în pauzele dintre grătare, hore şi artificii. Şi am venit cu zece idei testate, nu doar una.

(more…)

Citește mai mult


Pentru suflet şi minte trează

Când a fost ultima dată când ai încercat ceva pentru prima dată? Şi ce lucruri mici faci ca să ieşi din rutină? Eu comand ce mi se pare mai ciudat în meniu. Sau schimb drumul pe care merg spre casă. Sau citesc o carte despre care nu ştiu absolut nimic.

Săptămâna trecută am experimentat cu Jazzappella, o trupă de jazz şi a cappella. Interesantă combinaţie, nu? Mansarda joasă de la La Scena şi cele câteva zeci de oameni nu par chiar decorul ideal pentru vocile surprinzătoare ale celor şase membri. Pe de altă parte, parcă nimic nu vorbeşte mai bine despre intimitate decât jazz-ul.

De ceva vreme, ascult mai mult jazz decât de obicei. Mă ajută să mă relaxez şi să reuşesc să mă concentrez mai bine. E adevărat ce se spune – nu e pentru toată lumea. Dar cred că şi cele mai inflexibile gusturi pot să prindă microbul jazz-ului, dacă ştiu ce, cât şi când să asculte. Sau cel puţin, asta e ce mi-aş dori. Să răsune mai mult jazz de pretutindeni, iar vocile astea incredibile să mişte săli pline.

(more…)

Citește mai mult


Lecţii de storytelling de la Mark Twain

Toată lumea vorbeşte în perioada asta despre storytelling nu pentru că ar fi inventat apa caldă, ci tocmai pentru că scriitura s-a îndepărtat mult de modelul acela care ne ţinea atenţi şi ne făcea să iubim povestea din spatele rândurilor.

Acum ceva vreme citeam un eseu scris de Mark Twain –  How to tell a story (poate fi citit online aici sau descărcat ca ebook gratuit). Eseul se leagă mai mult de oralitatea stilului, dar e amuzant felul în care reuşeşte să o transpună în scris.

Zilele trecute am mai dat peste o lecţie preţioasă, scrisă tot de Mark Twain – Who is Mark Twain? În două minute, îţi explică ce tipuri de public ai şi pe care dintre cititori ar trebui să urmăreşti să îi mulţumeşti. Se leagă şi cu ce spuneam în începutul acestui articol – cititorii pot să adoarmă după primele două rânduri.

Citește mai mult


Ce ai pune într-un cocktail creat de tine?

Sunt câteva locuri în care orice femeie mânată de curiozitatea proverbiala ar trage cu ochiul, chiar dacă ştie că n-are voie. Cum ar fi să vezi ce face popa în altar? :) Sau cum se pregătesc modelele în culisele unei prezentări de modă? Sau cum învârte şi amestecă barmanul iscusit cocktailul ăla de îi iese atât de bun?

Ei bine, dacă la partea cu altarul m-am cam resemnat, pe următoarele doua le-am bifat. În 2008 am fost pentru prima dată la un mic workshop în care am învăţat lucruri teoretice despre cocktailuri – ce băuturi se combină bine între ele, cum se pregătesc paharele, temperaturile, cum obţii anumite gusturi etc. Dar exerciţiul a rămas temă pentru acasă, iar eu, ca să nu risc, mi-am tratat de atunci prietenii doar cu băuturi simple – ba un mojito, ba un Godfather, ba o vişinată, ba o apă chioară.

Dar săptămâna trecută am mai trecut o piatră de hotar, pentru că am inventat un cocktail. Desigur, am fost sub atenta supraveghere a barmanilor din Interbelic, celebri deja în lumea petrecăreţilor din Bucureşti. Baza a fost lichiorul Chambord, o băutură franţuzească dulce, din zmeură neagră. Am adăugat şi 20 ml de Amaretto, pentru că îmi place mult, iar Costin, barmanul care m-a ajutat, m-a felicitat pentru alegere şi a plusat cu un soi de bitter care să dea un gust puţin învechit-afumat. Apoi am mai adăugat nişte ingrediente care au adăugat consistenţă cocktailului şi i-au scos în evidenţă aroma puternică.

(more…)

Citește mai mult


Diana Ionescu: Un machiaj bun se poate face rapid si nu neaparat cu produse profesionale

Am cunoscut-o pe Diana Ionescu in februarie. Atunci, abia facuse trecerea de la make-up artist la profesor, iar eu am avut norocul sa fiu model pentru una dintre cursantele ei. Am stat cateva ore printre farduri, oglinzi, trucuri si explicatii pe care le dadea cu o pasiune rara. Desi abia a implinit 27 de ani, Diana a lucrat cu cele mai mari nume din tara – fotografi, reviste, creatori de moda. Pentru mine, e un exemplu care are darul de a inspira si care trasmite ambitie, modestie, munca si curaj.

Lucrurile vazute si auzite de la ea m-au facut si mai curioasa despre lumea asta a culorilor si a lucrurilor pe care ele le schimba la exteriorul, dar si in interiorul nostru. Se nasc unii oameni cu un ochi deosebit, cu un talent pentru culorile, formele si combinatiile perfecte? Cum ajungi de la a machia prietene pana la un job fulltime de make-up artist? In studioul ei boem, unde paletele imense de farduri in toate culorile stau perfect aranjate in fata oglinzii, in timp ce cursantele se jucau cu smokey eyes in lumina soarelui de toamna, Diana mi-a povestit despre meseria ei, despre cum se promoveaza online si a demontat cateva mituri foarte raspandite legate de machiaj.

(more…)

Citește mai mult


Hoteldeals.ro – un an de călătorii şi inspiraţie

E ciudat cum funcţionăm noi, oamenii, sub influenţa inspiraţiei. Când ne apucă un moment din ăla, suntem gata să cucerim lumea. Ne zburdă fluturaşii în burtă, ne îndrăgostim de lume si ne hotărâm să o salvăm. Şi, mai ales, ne hotărâm să ne trăim viaţa la maximum. Şi ne ţine 5 minute. După care ne întoarcem la gălăgia din capul nostru, din care mai distingem doar ce ne oboseşte şi ne apasă.

Eu îmi mai câştig câteva momente de maximum călătorind. Mă entuziasmez privind case bavareze cu flori la fereastră, îmi propun să sar cu paraşuta când mă plimb pe plaja din Barcelona, pălăvrăgesc mult şi repede, mă rătăcesc şi intru în vorbă cu străinii. Şi înghesui toată energia mea în momentul ăla, fără să mă gândesc la altceva.

“If you’re twenty-two, physically fit, hungry to learn and be better, I urge you to travel—as far and as widely as possible. Sleep on floors if you have to”. Aşa zice un citat care circulă de ceva vreme pe net.

Şi e adevărat. Dar ai 22 de ani doar un an. Iar apoi îţi dai seama că ai dormit pe suficiente saltele şi ai mers suficient cu autostopul. Vrei să se ocupe altcineva de căutat, ales, planificat, verificat şi de detaliile alea care îţi consumă timp, iar tu doar să te sui în avion şi să te bucuri de momentul tău de inspiraţie cu toată energia de care dispui. În cazul ăsta, răscolitul după bilete, cazare, conexiuni de trenuri, obiective şi hărţi îţi subţiază entuziasmul şi îţi transformă prima etapă a plecării în task (bleah, ce cuvânt urât, nu-l mai scriu niciodată).

(more…)

Citește mai mult