Traseu ecoturistic – oamenii, peisajele și atracțiile din Fundata-Moieciu de Sus

Fundata

 

Care e legătura între șița de pe casă, fânețe și cele 42 de specii de fluturi din zona Fundata-Moieciu? E simplă – azi dispare una, iar în timp dispar toate. 

Există unele întâmplări fericite în care locurile potrivite întâlnesc oamenii potriviți și împreună creează povesti care durează.

O astfel de poveste se scrie acum la Fundata și Moieciu, locuri cu peisaje care îți taie respirația, unde în perioada asta potecile sunt pline de frunze galbene pe sub care localnicii caută ciuperci.

 

După o pauză de câțiva ani, am ajuns la Moieciu de Sus prima dată pe anul ăsta în primăvară, la EcoMarathon (primul meu maraton de trail) și m-am îndragostit iremediabil de pacea și simplitatea naturii de acolo. La fel și de alergarea montană, dar despre asta am povestit deja.

Weekendul trecut m-am întors în zonă la invitația organizatorilor EcoMarathon, Centrul de Ecologie Montană, un grup de oameni harnici și iubitori de natură.

Ei desfășoară proiecte cu două direcții – încurajarea localnicilor să își continue stilul de viață tradițional, autentic, astfel încât să contribuie la conservarea peisajelor agro-pastrale și a biodiversității și promovarea ecoturismului în rândul celor care îi vizitează, păstrând activitățile tradiționale și durabile atractive din punct de vedere economic.

A photo posted by @carmenalb on

 

M-am întors din weekend cu genul de imagini care îți rămân pe retină și, chiar dacă esti în metrou cu direcția Pipera, te teleportează imediat la fânețele și casele de pe dealuri, unde bătrânii lasă vitele libere în curte, găinile ciugulesc în legea lor prin iarbă, iar puii de ciobănești se hârjonesc printre bocanci de călători.

Tabloul pare idilic, dar să nu crezi cumva că aici timpul are “nesfârșită răbdare”. Din contră. Dacă în anii ‘60-‘70, la școala din Fundata clasele aveau câte 50-60 de copii care veneau la ore pe schiuri, acum în toată localitatea nu mai sunt decât 870 de locuitori, bătrâni cărora n-are cine să le ducă moștenirea mai departe.

Arhitectura tradițională, meșteșugurile și obieiurile s-au mai uitat și ele. La o plimbare prin sat te întâlnești la tot pasul cu pensiuni cât resorturile turcești all inclusive, construcții de azbociment, geamuri termopan și ondulină. Odată cu dispariția meseriilor tradiționale, peisajele cu fânețe se modifică și locurile sărăcesc în biodiversitate.

Totuși, dacă știi unde să mergi și ce să faci în zona Moieciu de Sus-Fundata în afară de clasicul grătar la pensiune, ai toate șansele să cunoști, să înțelegi și să te apropii de locurile și oamenii de aici.

 

Mai jos sunt câteva propuneri pentru un traseu ecoturistic cu tot ce are mai bun zona de la poalele munților Bucegi și Leaota, să-ți servească drept inspirație:    

 

Plimbare pe traseele marcate

 

  Voluntarii de la CEM au marcat câteva trasee de lungimi și dificultăți diferite. Dacă ieși la plimbare și vezi pe copaci marcaje cu omuleți colorați, ești pe calea cea bună. Multe dintre traseele marcate, dar și unele nemarcate, cum este Lacul fără fund, pot fi făcute și pe bicicletă.

În curând vor apărea și panouri informative care te vor ajuta să te orientezi, dar până atunci poți întreba localnicii încotro să te îndrepți sau poți lua o hartă de la echipa CEM.    

 

marcaj    

Vizite la meșterii satului

 

Nea Nelu din Moieciu e celebru pentru șița subțire pe care o taie perfect dreaptă, cu îndemânarea experienței. Acoperișurile cu șiță sunt unul dintre reperele etnografice arhitecturale ale zonei, așa cum sunt și casele cu ocol, iar Nea Nelu este unul dintre puținii care mai practică meseria asta.

Fă-i o vizită dacă treci prin zonă, o să-ți spună cum a furat meserie de la un alt meșter, câte acoperișuri cu șiță sunt pe o rază de 50 km și influența fazelor lunii asupra trăiniciei lemnului. Dacă ai noroc, poate te și ia în ucenicie.    

 

sita

 

Suveniruri foto

 

La Cabane aux images este un mic atelier de fotografie al francezului Laurent Jouault, care trăiește la Moieciu cu soția lui. Căsuța propriu-zisă este moștenită de la bunicul soției sale, iar acum găzduiește o mică galerie de fotografii, suveniruri, o expoziție de aparate vechi, tehnici de fotografie și mai ales multe povești câmpenești surprinse de Laurent.

Dacă vrei să-i faci o vizită, îl poți suna la numărul de pe site.    

 

La cabane aux images

Adrenalină, echilibru și aventură

De la Fundata, o plimbare de 5 km te aduce la Pensiunea Fundățica. Aici e un parc de aventură – Tree Adventure Park – în care m-am dat pe cea mai lungă tiroliană de până acum, peste 200 metri deasupra unei văi în culori ruginii. M-am felicitat pentru curaj, dar după mine la rând a urmat o fetiță de 8 ani și nu m-am mai simțit așa specială :)

Parcul are mai multe trasee și tiroliene, așa că sigur găsești ceva potrivit vârstei, energiei și chefului de adrenalină.

Iarna, aici se face schi de fond și poți închiria echipamentul de la pensiune. Palinca, afinata și smotocitul puilor de ciobănești vin la pachet.  

 

Bunătăți tradiționale

 

Claudiu este unul dintre angajații pensiunii Meridian, la care am stat în Fundata. Pe lângă jobul la pensiune, are și câteva animale și niște rețete renumite de brânzeturi. Brânza de capră făcută de Claudiu a fost laitmotivul excursiei. Este un tip de de brânză care se evaporă de pe platou în maximum 3 minute, de untoasă ce e.

Mai în glumă, mai în serios, m-am convins în weekend că misiunea localnicilor e să aibă grijă să nu mori de foame. Brânza de burduf în coajă de brad, cașul afumat, mierea, hribii și gălbiorii la borcan cu usturoi, cârnații, mușchiul de vită afumat, afinata și plăcinta cu mere te pândesc la fiecare colt și la fiecare poartă.

Bucură-te cu măsură și ia și la pachet, pentru că nu se compară nici la gust și nici la preț cu ce găsești în București.  

Alergare pe traseul EcoMarathon

 

Traseul EcoMarathon-ului are în total 42 de km și este format din 3 bucle care încep și se termină în centrul Moieciului de Sus. Așadar ia-ți echipamentul, pentru că poți alerga cât vezi cu ochii și cât te țin picioarele.  

Duminică dimineața am urmat sfatul meșterilor care mi-au spus că meseria se fură și am ieșit la alergat cu trei runneri experimentați – Claudia (blogger la meetsun.ro, alergătoare talentată și pasionată) și de Mihai Orleanu și Adi Bostan, din echipa de organizare a EcoMarathonului, oameni cu foarte mulți kilometri umblați și alergați pe munți la activ.

A fost cea mai bună înviorare de toamnă și a meritat să mă lupt cu lenea.    

 

Foto - Centrul de Ecologie Montana
Foto – Centrul de Ecologie Montana

Istoria locală într-o casă-muzeu veche de 134 de ani

 

 Familia Stoian din Fundata și-a transformat casa în muzeu. Construcția datează din 1881 și e plină de amintiri din alte vremuri – costume populare, fotografii vechi, colecții de bani din ani pe care noi nu i-am prins, schiurile cu care se duceau iarna copiii la școală, lada de zestre, războiul de țesut și o mulțime de alte obiecte-lecții de istorie.  

moieciu de sus casa muzeu
Foto – Centrul de Ecologie Montana

 

Omul sfințește locul

 

  Hai să-ți spun cum poți să contribui la susținerea comunității, fără să faci nimic deosebit. Tu te cazezi la o pensiune îngrijită a unui localnic, localnic care îți face acoperișul cu șiță de la Nea Nelu și angajează la bucătărie alți oameni din zonă, oameni care îți fac platouri cu caș afumat, ouă proaspete și hribi de la gospodinele din sat, gospodine ale căror copii și soți merg la cules de ciuperci etc.

Ai prins ideea – vizita ta nu e importantă doar pentru pensiune, ci încurajează un lanț întreg de localnici să-și păstreze neschimbate mediul și tot ce ține de identitatea locală.

Cu sfaturi despre cazare în zona Moieciu-Fundata, meșteri pe care îi poți vizita, unde se mănânca bine și alte recomandări te pot ajuta cei de la Centrul de Ecologie Montană. La rândul tău, îi poți ajuta dând vestea mai departe despre ce înseamnă turism sustenabil sau chiar prin voluntariat.     

 

***

Centrul de Ecologie Montană (CEM), în parteneriat cu Primăria Comunei Fundata, implementează, în perioada martie 2015 – aprilie 2016,  proiectul “Conservarea peisajului agro-pastoral și a biodiversității în zona Fundata-Moieciu de Sus”, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în Romania, componenta Dezvoltare Durabilă, cu o finanțare nerambursabilă în valoare de 143,695.30 EUR.

Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org

Mai multe informații despre proiectul “Conservarea peisajului agro-pastoral și a biodiversității în zona Fundata-Moieciu de Sus” puteți găsi pe siteul Centrului de Ecologie Montană: www.cem.ro și pe pagina de facebook:www.facebook.com/PeisajeAgroPastorale

O părere despre “Traseu ecoturistic – oamenii, peisajele și atracțiile din Fundata-Moieciu de Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>