Salomon Run Barcelona – cursa cu dealuri si trepte “rompe piernas”

start2

 

Stii cum e cand orasul o ia razna la o cursa faina si tu nu esti acolo? Fear of missing out se numeste sentimentul si ne determina sa facem tot felul de nebunii. In cazul meu, a fost motivul pentru care m-am inscris la Salomon Run Barcelona – o cursa de 10 km cu pante si scari pe Montjuic, unul dintre dealurile mele preferate pentru antrenament.

 

M-am gandit ca e pe traseul meu, in zona in care locuiesc si are doar 10 km, deci n-aveam cum sa ratez asta.

 

In plus, a fost si un factor de provocare. Sunt sute de scari pe traseu si niste urcari carora spaniolii le zic “rompe piernas” si eram curioasa daca le pot alerga in ritm mai rapid.

 

Cu cateva zile inainte de cursa am mers si la un antrenament oficial in care am parcurs cam 80% din traseu. Ne-am impartit in grupe in functie de viteza propusa, iar eu am mers cu grupa a doua, condusa de Jess Bonet (atleta care a si castigat locul 1 la feminin). La antrenament nu mi-am dat seama ca e atat de buna, ca as fi fugarit-o mai tare, hehe.

A fost binevenit antrenamentul, pentru ca ne-a aratat cat de cat la ce sa ne asteptam. Pe langa ce am alergat impreuna, insa, ni s-a spus sa ne pastram fortele pentru o urcare criminala pusa inainte de finish.

 

Din pacate sau din fericire, nu mi-am dat seama nici macar acum care era urcarea aia. Inainte de finish, intr-adevar, am avut niste randuri de scari, dar panta pe care o asteptam nu a venit sau nu am simtit-o eu. Nu pentru ca as fi prea antrenata sau ceva de genul (la pante, din contra), dar am impresia ca spaniolii exagereaza uneori.

 

Incep sa sesizez un pattern dupa ce, la Ultra Trail de Barcelona, avertismentele au fost cam aceleasi: “aveti grija, pastrati-va energia, ca urmeaza o urcare grea de tot, cea mai grea din concurs”. Si, cand colo, a fost o nimica toata. Cred ca trebuie sa ii invitam o data la Marathon 7500, sa vada ei ce inseamna urcare.

 

Startul cursei a fost la 9. Timp suficient, avand in vedere ca locuiesc la 5 minute distanta. Dar, asa cum se intampla cand stai aproape de job si totusi intarzii, abia am reusit sa nu ratez startul.

 

Ma inscrisesem sa testez un ceas Suunto Spartan, asa ca am stat la coada pentru el. Apoi din nou la coada la luat numarul de concurs. Apoi din nou la coada la garderoba. Am fost lipsita de inspiratie si am lasat coada la toaleta ultima, lucru pe care l-am regretat toata cursa, pentru ca n-am mai apucat sa merg. Nu inteleg de ce uneori e atat de greu sa stabilim ordinea prioritatilor – natura vine prima, fitele si logistica vin dupa.

 

In orice caz, am luat startul de la coada. Imaginati-va doua mii de oameni incolonati pe o alee cu niste scari. Nu prea aveai unde sa mergi in stanga-dreapta si nici cum sa te bagi in fata, pentru ca treptele erau full. In plus, cand au pornit, evident ca nimeni nu alerga pe trepte si nici nu era loc de depasit pe margine, deci eram ca la coada la paine, inaintam in ritmul celorlalti.

 

Dupa patru kilometri eu inca depaseam oameni care alergau cu telefonul in mana sau care incepusera sa mearga, ca sa intelegeti cam din ce pluton am pornit.

 

Daca la alergari montane mai lungi, cu urcari care implica mers, mai merge cum mai merge, sprinturile pe pante si scari nu sunt deloc specialitatea casei la mine. E un tip de alergare de intensitate foarte mare, pentru care simt ca inca nu sunt pregatita prea bine.

 

In plus, in timp ce incercam sa nu-mi dau duhul pe scari, se pare ca eram suficient de lucida incat sa ajung la o concluzie care implica un pic de matematica: fiecare kg in plus inseamna 5 secunde in plus la viteza medie de alergare.

 

Nu stiu daca ceasul a masurat chiar corect, dar heart rate-ul mediu a fost de 182, cu maximum de 201 (daca ne uitam la formula 220-varsta, as avea un heart rate maximum de 191). Destul de mult, probabil tocmai pentru ca nu sunt obisnuita sa bag viteza pe urcari. Dar am sa lucrez la asta, ca nu se mai poate asa.

 

start1

 

Traseul ne-a dus prin cateva dintre zonele mele preferate de pe Montjuic – startul s-a dat la fantana magica, apoi am urcat treptele pana la Muzeul de Arta, am intrat in Anella Olimpica si chiar am alergat un pic pe pista stadionului Olimpic, am intrat in Poble Espanol (muzeul satului), dar si pe cateva alei noi, pe care le-am descoperit cu ocazia asta.

 

Cum spuneam, mi-am propus sa nu trag de mine foarte tare. Dupa Ultra Trail Barcelona am avut o saptamana de revenire (si de dulciuri) si apoi am reluat antrenamentele usor si chiar daca vorbim de 10km, am simtit ca nu e momentul sa fortez.

 

Chiar si asa, am iesit pe locul 11 la open feminin, din 532 de concurente, ceea ce nu e rau deloc. Am pierdut mult timp la start si pe unele scari pe care nu aveam cum sa depasesc, dar daca si cu parca nu fac nicio diferenta. Voiam sa alerg exact in ritmul in care am alergat si sunt multumita de ce a iesit.

 

Dupa finishul nostru au luat startul concurentii de la Salomon Vertical Run, o cursa scurta cu numar mic de participanti. Aici s-a facut o selectie dupa o proba, nu dupa inscrieri. Candidatii au primit un segment Strava in panta si primii de la fiecare categorie au fost acceptati sa participe. Interesant mecanism atunci cand vrei sa limitezi numarul de participanti. Iar in cazul lor, avand in vedere ca aveau doar scarile, ar fi fost imposibil sa sprinteze daca ar fi fost aglomerate.

 

Ma sperii cand ma uit in calendar si vad la cate curse m-am inscris sezonul asta. Nu stiu daca raman toate sau nu, dar sunt destule. Incerc sa nu am mai mult de o cursa pe luna la care chiar dau totul, dar va fi greu sa ma temperez. Planul ar fi sa ma pastrez pentru cursele la care chiar vreau sa vad cat de bine pot alerga, iar la celelalte sa merg mai mult pentru antrenament si, evident, pentru experienta.

 

La toamna, mai ales, am cateva concursuri foarte, foarte frumoase pe lista, dar oricat de mult mi-as dori sa fiu competitiva la toate, nu e realist si nici sanatos, fiind la doua-trei saptamani distanta unul de altul. Asadar, cursele de genul Salomon Run Barcelona sunt binevenite. Sunt ca un antrenament mai intens, nu foarte lung, ne dau voie sa ne bucuram de alergare fara presiune si ne arata cam la ce nivel suntem.

 

srb

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>