EcoMarathon 2017 – Energie si bucurie acolo unde a inceput totul

Foto: Alina Selinadie
Foto: Alina Selinadie
Cred ca fiecare alergator ajunge sa aiba o cursa de suflet. Pentru mine, pana acum, EcoMarathon e aceea. A fost primul meu maraton montan acum doi ani si momentul in care am dat asfaltul pe munti. Peisajele, emotiile inceputului de sezon de alergare, oamenii care vin la Moieciu – toate astea au contribuit la nerabdarea cu care am anticipat editia din 6 mai si a meritat pe deplin asteptarea.

 

In plus, imi doream enorm sa revin pentru ca aveam o revansa de luat fata de mine insami, dupa ce am abandonat cursa anul trecut. 

 

Asadar, EcoMarathon 2017 a fost prima cursa in tara de cand m-am mutat la Barcelona si, cu toata distanta, nu aveam cum sa o ratez. M-am inscris imediat ce s-a anuntat data, fara sa stau pe ganduri.

I can’t get no sleep

 

Zilele (si noptile) dinainte de maraton au fost destul de epuizante. Am aterizat foarte tarziu, m-am vazut cu o gramada de lume si au fost doua nopti de nesomn inainte de alergare. Chiar nu stiu de unde am gasit energia sa mai si alerg. Poate de la prietenii si locurile pe care m-am bucurat sa le revad, care mi-au facut un dor grav de casa.

 

Dupa un maraton de cafele si pranzuri cu prietenii, am pornit spre Moieciu vineri la pranz, cu Pyuricmobilul.

 

Plouase si incepusem sa ma stresez in legatura cu pantofii. Am eu un talent de a inventa probleme cand am emotii. Nu eram sigura ca pantofii mei Salomon Wings erau suficient de profilati pentru noroiul de pe traseu. First world problems much? Evident, perechea mea de Speedcross ramasese la Barcelona, pentru ca n-am fost inspirata sa imi fac un plan B legat de echipament. Rookie mistake.

 

Am inceput sa ma consult cu colegii din Team Salomon Romania pe tema asta si eram aproape gata sa imi cumpar o pereche noua de Speedcross, dar pana la urma am decis sa alerg cu ce aveam, cu gandul ca o sa ma duc mai incet pe coborari daca va trebui. Din fericire, au fost perfecti pantofii si n-am luat nicio tranta, desi din precautie, pe unele coborari mai abrupte am franat un pic.

 

Dadeam refresh paginii cu prognoza meteo din 5 in 5 minute. Vremea se anunta uscata, cu cateva sanse de ploaie pe la pranz, cand ma asteptam sa fiu pe bucla 2. Ca sa evit povestea de anul trecut, m-am imbracat cu pantaloni lungi si bluza cu maneca lunga.

 

Sambata dimineata tot asteptam sa sune ceasul. Ma plictisisem grav cat asteptam somnul care nu mai venea. Mi-am mancat cerealele, mi-am baut cafeaua si am plecat spre centru in alergare usoara. Nu mai aveam rabdare.

 

La start am avut timp de niste exercitii speciale de incalzire si de salutat vreo cinci milioane de cunoscuti :) Toata lumea era acolo! Imi place mixul de veselie, emotii, anticipare si nerabdare de la starturile concursurilor.

 

De data asta nu am mai pornit din capatul cozii, ci am luat startul din fata de tot, de dupa panglica pe care scria “Elite”. Am plecat cu planul sa nu fortez pe prima bucla, sa urc sustinut pe a doua, iar pe a treia sa turez motoarele cat mai tare, cu niste rezerve pastrate pentru urcarea pe Gutanu.

M-am tinut de plan, iar la finalul buclei 1 aveam pe ceas 1h 27min, ceva mai putin decat anul trecut (vreo 1h 35min aveam atunci) si ma simteam fresh. Era un pic de noroi pe alocuri, dar nimic comparabil cu torentii de anul trecut.

 

Foto - Livia Costache
Foto – Livia Costache

 

Zambetul pe buze si forta in picioare

 

Am alergat cu zambetul pe buze, asteptasem de mult momentul asta, nu mai aveam nici emotii, ma simteam bine fizic si ma bucuram de atmosfera la maximum. Privind la fotografiile de anul asta, cred ca am fost mai expresiva ca niciodata. Pur si simplu m-am distrat.

 

Stiu ca e greu de crezut ca te poti distra alergand 42 de km, dar am batut palma cu toti copiii, m-am prapadit de ras la incurajarile unui Florin Piersic muntoman si am glumit cu ceilalti alergatori. Am glumit chiar si cu mine insami, cand mai dadeam de o portiune dificila si ma gandeam ca am luat-o razna de tot si ca oamenii normali viseaza la o vacanta, iar eu visez sa o iau la sanatoasa pe dealurile din Moieciu.

 

Poate si pentru ca n-as fi vrut sa fiu in alta parte, pentru ca imi vazusem prietenii – multi dintre ei erau acolo, la alergat si/sau incurajat, iar vremea era buna, am avut o stare de spirit excelenta. 

 

 

In timp ce alergam ma gandeam la cateva lucruri. Primul a fost ca e bine de tot sa alergi si sa nu doara nimic. “Ca sa vezi, au meritat antrenamentele si saptamanile fara dulciuri si fara alcool”.

 

Apoi, mi-am dat seama ca am tendinta sa ma subestimez cand vine vorba de timpii calculati. Sigur, uitasem detaliile traseului, nu mai tineam minte foarte bine daca apuca sa mi se faca sete sau nu intre punctele de hidratare, nu aveam totul calculat la secunda. Dar imi dadeam seama ca ma misc mult mai bine decat as fi crezut.

 

Paranteza: demult, vorbind cu cineva despre o cursa, mi-a zis ca nu s-ar mira sa o termin intr-un timp mai bun decat ma astept, “pentru ca tu te transformi cand alergi”. Incep sa ii dau dreptate.

 

eco-fabi nuka
Pentru interviul dat in revista EcoMarathon-ului am fost intrebata care e bucla preferata. Cand am revazut Bucegii imensi la orizont, raspunsul a fost clar, ii aveam pe retina de la prima participare. Ce norocosi suntem sa avem peisajele astea!

 

Ploaia asteptata n-a mai venit, dar nici n-a fost soare, asa ca din punctul meu de vedere a fost vremea perfecta. Ma incinsesem un pic cu vesta pe mine si nici n-am putut sa mananc cat mi-am planificat, dar am luat gelurile la timp, am mai luat niste stafide si glucoza de la punctele de alimentare si n-am avut caderi de energie. Am alergat sau am mers rapid pe unde nu puteam alerga, fara sa fac pauze prea lungi.

 

Totusi, abrupta mai e urcarea pe Gutanu! Doamneee! Pe la jumatatea buclei doi imi pusesem un pic castile cu muzica, dar apoi am renuntat la ele pana la urcarea renumita, cand am dat din nou play, ca sa ma ajute sa tin ritmul. Aici n-am mai franat deloc, am urcat cat de tare am putut si am zis Aleluia! cand s-a terminat.

 

Foto: www.lumeamare.ro
Foto: www.lumeamare.ro
Pe ultimii kilometri m-am bucurat sa vad multi sustinatori pe margine si incepeam sa simt deja emotiile finalului de concurs, cand auzi galagia de la finish si stii ca e aproape gata. Imi place de fiecare data momentul asta. Singura exceptie a fost la Ultra Trail Barcelona, cand imi venea sa vomit si n-am putut sa ma bucur prea mult de ultimii kilometri.

 

Am trecut de finish in 4h 45min, mult mai bine decat ma asteptam. Zisesem tuturor ca fac cinste cu gogosi daca fac sub 5h 30min. Sub 5h mi se parea SF deja. Dar, cum ziceam mai sus, a fost a doua oara cand am facut acest traseu pana la capat si nu mai stiam la ce sa ma astept nici de la el si nici de la mine.

 

Adevarul e ca de pe la jumatatea cursei mi-am dat seama ca merg mult mai bine decat credeam initial si gandul asta m-a relaxat un pic. N-am alergat cu incrancenare deloc, din contra.

 

Iar daca imi spunea cineva acum un an ca am sa fiu printre premianti, cu locul 4 la categorie si locul 5 la open feminin la un concurs care aduna crema alergatorilor, i-as fi cerut un pic din ce a fumat.

 

premiere

 

Simt si eu acum ce imi spune toata lumea: am progresat repede. In mare parte cred ca e pentru ca am alergat (cat am putut si cat am stiut, cam de capul meu in ultima vreme), am mers in drumetii pe munte si pentru ca am acordat mai multa importanta nutritiei si refacerii.

 

 

Ce as fi putut face mai bine:

 

– Sa nu fi luat vesta cu mine. A fost o greutate in plus, chiar daca nu am umplut flask-urile decat pana la jumatate. Data viitoare vin cu borseta, cel mult. Sunt suficiente puncte de hidratare pe traseu, am fost prea precauta
– Sa fi fost mai atenta la traseu si sa nu ma fi dus aiurea dupa un alt alergator inainte de coborarea finala
– Sa fi dormit macar putin in cele doua nopti albe dinainte de concurs, dar asta n-a fost chiar in controlul meu
– Ah, si pe bune, puteam sa-mi pun buff-ul ala mai frumos pe cap
Mai am multe de invatat la capitolul echipament, antrenament si planificare :)

 

In rest, am respectat planul de nutritie, am alergat la potential, dar cu atentie, fara sa fortez si sa risc vreo accidentare. La final ma simteam relativ fresh, o senzatie destul de rara pentru mine, care de obicei abia mai suflu dupa ce trec de finish.

 

Uneori, satisfactia cea mai mare e sa stii cat poti. La EcoMarathon mi-am dat seama ca pot mai mult decat credeam, fara sa simt nevoia sa demonstrez asta in vreun fel suplimentar. Starea de bine si bucuria cu care am alergat mi-au dat incredere ca va fi un sezon frumos.

 

Si, pe langa rezultate si obiective atinse, placerea cea mai mare e sa alergi in locurile dragi, langa oamenii dragi. E combinatia care rontunjeste toata experienta si merita tot efortul.

 

Nu stiu daca voi mai avea parte de aceeasi energie si atmosfera ca la Eco si la cursele urmatoare, dar am capatat ceva mai multa incredere in mine si mi-am clarificat cateva lucruri legate de pregatire.

 

Vreau sa le multumesc surorii mele si prietenilor care m-au insotit si m-au incurajat, Salomon Romania pentru sustinere, colegilor alergatori din Team Salomon pentru sfaturi, voluntarilor, fotografilor si organizatorilor pentru munca depusa si energia buna pe care ne-au transmis-o si tuturor celor care mi-au fost alaturi cu un gand bun sau o recomandare. S-au schimbat multe in viata mea in ultimii doi ani, de la primul meu Eco, atunci cand am prins gustul alergarii montane si sunt recunoscatoare ca am cunoscut atat de multi oameni misto.

Next stop

 

Urmeaza Olla de Nuria (in Catalunia) pe 11 iunie, un concurs al naibii de vertical si tehnic. Sincer, nu stiu in ce m-am bagat. 21 km cu aproape 4000m de diferenta de nivel cumulata o sa doara like a mofo. Ma duc doar pentru ca e o cursa celebra, pe un traseu despre care se zice ca ar fi foarte frumos si, daca tot sunt aproape, va fi un antrenament bun de “catarat” inainte de Maraton 7500. Concurenta e enorma, dar mi-am propus sa alerg muntii de aici cat de mult pot si asta voi face.

 

Citeste si povestile de la participarile anterioare la EcoMarathon:

EcoMarathon 2016 – Ce am învățat din primul meu abandon

 

2 păreri despre “EcoMarathon 2017 – Energie si bucurie acolo unde a inceput totul

  1. Felicitari!!! si la cat mai multe alergari frumoase :) esti sursa mea de inspiratie, mi-am facut curaj si urmeaza sa ma inscriu si eu la un semi montan vara asta, dupa o pauza luuunga :) azi mi-au venit speedcrossi 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>