O poveste despre sport și decizii sincere

Foto - Radu Cristi
Foto – Radu Cristi

 

Cred că fiecare dintre noi s-a gândit cândva că viața lui ar merita să devină o carte. Fiecare simțim că e ceva special in noi și pe bună dreptate. Dacă as scrie-o pe a mea, capitolele ar fi atât de contrastante, încât as zice că am trăit mai multe vieți paralele în acești 29 de ani.

 

Acum pare greu de crezut chiar si pentru mine, dar a fost o vreme când sportul aproape că nu exista în povestea mea. Exista joaca, însă, iar asta cred că a dat naștere multora dintre pasiunile mele personale și profesionale.

 

E greu de explicat cum ajunge cineva să o dea vioara pe o pereche de bocanci militărești la 15 ani, plecând de la 300km de casă, după care să aleagă presa și publicitatea și apoi să “o ia razna” cu alergatul prin munți, lăsând în urmă o țară pentru alta.

 

Sună ca o provocare de show TV, când ai de făcut o declarație de dragoste folosind cuvintele “bormașină” și “ciulama”.

 

Nu-i de mirare că fostii mei colegi, oamenii care o cunosc pe Carmen (mai exact, Cami) de acum 10-15 ani, sunt confuzi și nu mai înțeleg ce e cu mine. Important e să înțeleg eu în cea mai mare parte a timpului.

 

iezer

 

 

Am povestit de multe ori aici despre cum m-a schimbat sportul și cum m-a ajutat să învăț un milion de lecții importante. Lecții pe care poate le-as fi învățat si dacă m-aș fi făcut cercetător în domeniul apiculturii, dar mi-a plăcut să transpir un pic, să mă împing la limite fizice și psihice și să-mi julesc genunchii ca să le văd de sus, să le observ în liniște și să le asimilez cum trebuie.

 

Povestea mea acum e cu #timetoplay în munți, cu amintiri sub formă de cicatrici și cu oameni pe care ii aprind aceleași pasiuni.

 

Iar când am decizii importante de luat, gândul la această poveste personală mă ajută să mă centrez, să-mi amintesc care e direcția mea și să mă întreb dacă ceea ce urmează să fac poate fi parte din ea sau nu. 

 

Poate pare superficial, dar când a încolțit ideea de a mă muta în Barcelona, una dintre primele căutări pe google a fost “running trails around Barcelona”. Pentru că asta sunt acum, asta mă face să mă simt vie și știu că n-am cum să înnăbus prioritatea reală a nevoilor și valorilor mele.

 

Te încurajez să faci exercițiul ăsta. Să-ți răspunzi la câteva întrebări: Care e povestea ta? De ce faci ceea ce faci? Unde vrei să ajungi? De ce alergi si cât e de important sportul pentru tine? Ce contează cel mai si cel mai mult pe lumea asta și în viața asta?

 

Răspunsurile vor fi diferite poate si de la o săptămână la alta, dar important e să fii conștient de ele.

 

valldenuria3

 

 

E nevoie de sinceritate și curaj pentru a alege drumul tău adevărat, nu altul care sună bine, e mai bine privit de societate sau – o mare capcană – un drum la care te pricepi, dar nu aprinde nimic în tine. Rătăcesc și eu uneori în zonele astea.

 

Și ai nevoie de o luciditate anume ca să poți să te întrebi suficient de des dacă drumul pe care o apuci face parte din povestea ta, dar să fii gata și să schimbi povestea, uneori radical, când simți asta.

 

Noi, alergătorii de pe la concursuri, vorbim destul de mult despre timpi, distante si obiective imposibile. Dar in the big picture, cred că astea sunt doar detalii. Până la urmă, satisfacția unei experiențe pe care o savurezi la maximum pe un vârf de munte sau într-o alergare în care simți că dai totul și descoperi un tu nou cu fiecare kilometru durează mai mult decât a unei performanțe.

 

Pe de altă parte, și în spatele unei alergări pline de endorfine sau a unui finish line la care ajungi rupt în două stau sute de ore de antrenamente, de kilometri urmăriți atent și un stil de viață în care trebuie să jonglezi cu timpul alocat familiei, prietenilor, jobului și celorlalte bucurii. Welcome to the madness called life 😀 E tot parte din poveste.

 

Sportul e acum pentru mine un joc. Al disciplinei, al perseverentei, al pasiunii, al autocunoașterii. Si poate de aceea o zi perfectă e una în care apuc să mă bucur de jocul ăsta, de un antrenament sau de un concurs sau de ceva nou care mă bagă în starea aia de flow pe care o aveam când băteam mingea de baschet în curtea școlii fără să ne dăm seama că s-a întunecat.

 

Ca în multe curse, uneori mai rătăcesc. Știi cum e – uneori pare totul confuz și te mai si prinde câte o furtună când îți e viața mai dragă. Dar la un moment dat si asta se antrenează, inveți să-ți placă ploaia.

 

Nu știu ce va urma, dar știu că următoarele capitole vor fi despre libertate, iubire de viață, de natură si despre trăire dată la maximum. Și momentan alergarea mă face să le simt mai mult decât orice altceva.

 

Gândurile de mai sus s-au născut in urma provocării primite de la Herbalife. Te invit să citești si alte povești, a lui Christiano Ronaldo si a Roxanei Lupu, dar să-ți aloci timp să te gândești și la a ta.

 

O părere despre “O poveste despre sport și decizii sincere

  1. Sună ca o provocare de show TV, când ai de făcut o declarație de dragoste folosind cuvintele “bormașină” și “ciulama”. :))))) you made my day.
    Imi pare rau ca nu am apucat sa ne cunoastem mai bine :)
    alergari faine, Carmen!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>