Hai să licităm pentru proiectele unor tineri cu iniţiativă!

Stiţi cum stă treaba cu licitaţiile caritabile în România, nu? Se adună o mulţime de oameni din topul Forbes, doi moderatori carismatici de la TV, nişte produse de lux şi apoi stai să vezi, că nimeni nu se înghesuie să liciteze. S-a cam dus vestea că oamenii care au, nu dau.

Şi atunci, apar iniţiative cum este licitaţia organizată de Fundaţia PACT, care îşi propune să strângă fonduri printr-o licitaţie caritabilă la care poate participa oricine. De data aceasta, PACT vrea să ajute tinerii din sudul ţării care au un plus la iniţiativă pentru comunitatea locală, dar un minus la fonduri.

Pe 22 mai îi puteţi ajuta şi voi, participând la Dar din dar se face, un eveniment pentru oameni buni care vor să sprijine alţi oameni buni. Sunt oameni care vor să schimbe ceva pentru ei şi comunitatea în care trăiesc, cum e Rodica, din Barca, o tânără care şi-a deschis o croitorie şi a oferit locuri de muncă şi altora.

Gândiţi-vă că e nevoie de numai 350 de lei de la 10 persoane pentru a finanţa un proiect care le poate schimba viaţa oamenilor din sudul ţării. Un curs de recalificare pentru adulţi costă în jur de 1500 de dolari, însă înseamnă enorm pentru o comunitate cu şanse limitate.

Iată pentru ce poţi licita:

Read the rest of this entry »

Harap Alb continuă – concurs

Nu ştiu câţi dintre voi mai au problema asta, dar eu, când ajung la ultimele pagini dintr-o carte bună, le citesc mai uşurel, cu porţia, pentru că nu vreau să se termine.

Şi nu ştiu dacă aţi aflat, dar unul dintre basmele copilăriei noastre este continuat sub formă de benzi desenate. L-am fi citit mai cu drag dacă era la fel şi în şcoală? Nu ştiu. Dar simplul fapt că aventura nu s-a încheiat te face să-ţi imaginezi scenarii. Dacă eroul nostru popular face un pact cu diavolul şi se transformă în vrăjitor? Dacă spânul se întoarce, printr-un miracol al sorţii, şi o convinge pe fata de împărat să fugă cu el în lume? Sau poate Harap Alb descoperă că e alergic la apă vie şi, tocmai când credeau toţi că va fi bine, cade la pat.

Dacă aveţi în minte un scenariu mai mult sau mai putin telenovelistic decât al meu, vă invit să-mi spuneţi cum credeţi voi că va continua aventura lui Harap Alb, proaspăt devenit erou de benzi desenate.

Cele mai bune trei răspunsuri vor primi câte un abonament pe un an la revista Harap Alb Continuă, care tocmai a ajuns la numărul 4. Grăbiţi-vă cu ideile, pentru că în lumea poveştilor, situaţiile se răstoarnă de la o secundă la alta. Aştept comentariile voastre până luni, pe 22 mai. Fiţi creativi! Nimic nu e imposibil

Dragoste fără vârstă

Mă uitam zilele astea în galeria fotografiilor încărcate de paricipanţii la concursul Nivea – cele mai frumoase poveşti de dragoste. S-au înscris o mulţime de cupluri, iar unii au încărcat chiar fotografii cu ei înşişi, dovada perfectă că dragostea de sine învinge

Dar fotografia care m-a impresionat este aceasta. Mi-a amintit de o zi de vară în care mă plimbam cu nişte prieteni şi am primit un cot subtil care îmi spunea “ia uite la mamaie şi tataie de pe bancă, ce se mai pupă”. Când aţi văzut ultima dată un cuplu de peste 50 de ani stând pe bancă, lângă un lac şi sărutându-se?

Povestea s-a întâmplat în Germania. În România, a fi afectuos cu soţul sau soţia nu mai e o prioritate. Din contră, parcă e tabu, mai ales în public. Mai dansaţi la o nuntă, îi mai săruţi mâna pentru masa de Revelion, dar cam atât. Şi atitudinea generală este că sunt prea bătrâni pentru lucrurile astea, deşi nevoia de iubire nu dispare cu vârsta. Aş zice că dimpotrivă.

De asta m-a şi impresionat fotografia celor doi, pe care mi-o imaginez la fel şi dacă ar fi fost făcută acum 20 de ani. Sunt tineri şi îndăgostiţi. Şi de asta admir toate cuplurile care nu uită să-şi trăiască povestea de dragoste şi o păstrează tânără, chiar dacă durează de zeci de ani.

Oraşele iubirii sau cum poţi câştiga o excursie la Verona

Ai observat că sunt unele oraşe care te fac să iubeşti mai cu elan? Care par făcute special pentru îndrăgostiţi?

Prima dată mi s-a întâmplat în Paris – celebrul oraş al iubirii cu accent, romantismului, je t’aime-ului, filmelor şi literaturii siropoase. Oraşul lui Vincent Cassel. Eram sceptică: prea multe clişee. Până am ajuns acolo şi, după o jumătate de oră, cât am făcut de la aeroport până unde stăteam, m-am aşezat pe pat şi am meditat 10 minute cu faţa la tavan încercând să îmi dau seama cum mă pot muta acolo cât mai repede, pentru totdeauna. După o săptămână de vizitat, “pentru totdeauna” s-a transformat într-un an sau doi. Dar tot a fost şocantă prima impresie.

Apoi, tot pe neaşteptate au venit Lindau, Meersburg şi celelalte orăşele de pe malul lacului Bodensee. Acolo e de luat jumătatea, închiriat o maşină şi mers în turneu din orăşel în orăşel. Liniştite, curate, elegante, cu lumini şi bărci pe malul lacului, restaurante pe faleză – ce să mai, dacă nu eşti îndrăgostit, sigur te apucă fluturaşii acolo.

E însă un loc celebru pe lista destinaţiilor romantice unde nu am ajuns, deşi e relativ aproape. E vorba despre Verona, oraşul Julietei şi al lui Romeo. Partea bună este că poţi ajunge tu acolo, dacă ai noroc.

Read the rest of this entry »

Toate scrisorile mele de dragoste

S-au făcut 10 ani de când am primit prima şi singura scrisoare de dragoste de la un băiat. Poate au fost şi altele, dar aia e singura de care îmi amintesc – scrisoare pe hârtie, primită în plic, cu timbru.

M-am apucat să o caut şi n-am mai găsit-o. Am găsit bileţele şi felicitări care m-au făcut să zâmbesc, poveşti, semne de exclamare şi puncte de suspensie, dar nu şi scrisoarea datată 17 septembrie 2003.

În plicul ei, acolo unde credeam că o s-o găsesc, era ciorna răspunsului meu – câteva fraze mâzgâlite cu scrisul meu care n-a luat niciodată mai mult de 9 la caligrafie. Nu vă închipuiţi ce dulcegării aveam în repertoriu. M-am amuzat mai ales la gândul că am trimis răspunsul scris cu pix din acela cu gel roz, cu sclipici. Şi mai era şi parfumat. Cine zice că nu şi-l aminteşte ori minte, ori n-a copilărit în anii ’90.

Read the rest of this entry »

Se întâmplă fapte bune

Cred că singura şansă să scapi anul ăsta fără să faci o faptă bună de Sărbători e să te izolezi în casă şi să-ţi închizi telefoanele. Caz în care nu cred că ar deranja pe nimeni un Grinch în minus

Acum, serios vorbind, se întâmplă multe fapte bune şi sunt o mulţime de moduri prin care poţi ajuta. Eu îţi dau două idei care îmi plac mult şi în care mă implic cu speranţa că binele va fi molipsitor.

- Sâmbătă, 15 decembrie, mergem la Roaba de Cultură să împodobim un brad mândru. El va fi apoi donat de Asociaţia Green Revolution fetelor de la Centrul de Copii Abuzaţi. Vă invit şi pe voi să veniţi, cu prieteni şi eventual cu mici surprize pentru fete – haine, cărţi, jucării, toate sunt binevenite şi necesare. Fetele au vârste între 0 şi 17 ani, ca să vă faceţi o idee despre măsurile hainelor şi cadourile potrivite. Colindele, vinul fiert, ceaiul, bulgăreala şi cozonacii sunt din partea casei

Ieri am primit şi o veste bună e la Andreea – vine la Roaba de Cultură cu surprize şi de la alţi susţinători.

Read the rest of this entry »

O surpriză unicat

Îmi place foarte mult să văd oameni care se aruncă la lucruri îndrăzneţe şi creative. Cred că sunt un fel de bobârnac pentru noi, ceilalţi: “uite, băi, că se poate! Ai tot ce îţi trebuie ca să reuşeşti!”.

Iar cel mai recent bobârnac a venit zilele trecute, după ce am văzut secvenţele de teasing ale filmului Usturoi. Se anunţă o febră musculară la abdomen de la prea mult râs şi un film care cred că ne va da curaj tuturor, inclusiv domnului gropar Bazavan, să muncim pentru ideile noastre şi să le facem posibile.

Mi-am propus ca, din când în când, să nu-mi mai ţin părerile pentru mine şi să le mai scriu oamenilor pe care îi apreciez pentru un lucru sau altul. Echipa care realizează filmul a primit deja laudele şi încurajările mele, iar eu am fost avertizată că n-am văzut nimic încă

Read the rest of this entry »

Concurs: Stickere de la Printoteca

“Tânăr, bogat, sexy, burlac”. Aşa zice unul dintre cele mai vândute stickere marca Printoteca. Poanta vinde stickerul, că doar ştim cu toţii (sau toate) că nu-i sâmbure de adevăr în mesajul ăsta. Dar – vorba aceea – dacă e pe maşină, a zis-o maşina, nu şoferul

Am pentru voi o serie de stickere, care mai de care mai haioase. Preferatele mele sunt “In God we trust. All others must pay cash” si “My other car is a bicycle“. Au fost făcute pentru a fi lipite pe maşini, dar merg oriunde – pe laptop, pe birou, pe frigider sau pe frunte Îmi pare rău că nu am nicio poză de la sediul lor, să vă arăt că le-au lipit peste tot, la propriu.

Astea fiind scrise, le ofer pe toate 12 cui îmi dă cel mai amuzant mesaj de pus pe un sticker. The winner takes it all. Dacă crezi că ai cel mai amuzant mesaj, care să încapă pe un sticker, lasă-l într-un comentariu aici, până luni, 10 decembrie, la ora 12.00. Cei de la Printoteca vor juriza şi vor alege răspunsul câştigător şi, dacă e chiar foarte bun, îl vor şi produce.

Pentru inspiraţie, aruncaţi un ochi pe pagina de Facebook Printoteca. Poate vă mai vin idei şi de acolo sau vă mai fac cu ochiul şi stickerele decorative, printurile sau altele. Iar dacă vreţi şă vedeţi ce alte mesaje mai au, găsiţi stickerele în Cora şi Carrefour. Eu m-am hotărât: o să-mi fac un sticker pentru uşa de la birou cu mesajul “Come in, I’m already disturbed“.

Prietenii la joacă se cunosc

Când eram mică şi jucam Monopoly cu soră-mea şi vecinii din bloc, ştiam mereu care se supără, cine fură bani din bancă, cine dă cu piesele de covor şi pleacă acasă supărat. Oricât eram de prieteni, ne transformam când ne jucam.  Prietenia o regăseam apoi, în faţa blocului, când se mai calmau spiritele.

Numai că era nevoie de efort suplimentar să adunăm căsuţele aruncate în ciudă prin casă, mai ales dacă trebuia să ne luptăm cu câinele pentru ele.

Zilele trecute am reluat obiceiul. Am început din nou să joc Monopoly, dar o variantă nouă şi mai rapidă a jocului – Monoply Millionaire. Şi ce să vezi? Nimic nu s-a schimbat:

- Fata mereu implicată era poker face. Nu-ţi dădeai seama dacă pierde sau câştigă.
- Prietenul relaxat şi glumeţ mi-a spus “băi, eu nu joc cu nevastă-mea. Nu ştie să piardă. Mi-e frică”.
- Prietena aparent echilibrată ne bănuia pe toţi că trişăm.
- Prietena drăguţă şi amabilă ne striga “Ha, luzărilor, am luat cel mai scump cartier! Acum să vă văd, vă golesc de bani!”

- şi, cea mai mare minune, eu am câştigat un joc

Read the rest of this entry »

Ce ai pune într-un cocktail creat de tine?

Sunt câteva locuri în care orice femeie mânată de curiozitatea proverbiala ar trage cu ochiul, chiar dacă ştie că n-are voie. Cum ar fi să vezi ce face popa în altar? Sau cum se pregătesc modelele în culisele unei prezentări de modă? Sau cum învârte şi amestecă barmanul iscusit cocktailul ăla de îi iese atât de bun?

Ei bine, dacă la partea cu altarul m-am cam resemnat, pe următoarele doua le-am bifat. În 2008 am fost pentru prima dată la un mic workshop în care am învăţat lucruri teoretice despre cocktailuri – ce băuturi se combină bine între ele, cum se pregătesc paharele, temperaturile, cum obţii anumite gusturi etc. Dar exerciţiul a rămas temă pentru acasă, iar eu, ca să nu risc, mi-am tratat de atunci prietenii doar cu băuturi simple – ba un mojito, ba un Godfather, ba o vişinată, ba o apă chioară.

Dar săptămâna trecută am mai trecut o piatră de hotar, pentru că am inventat un cocktail. Desigur, am fost sub atenta supraveghere a barmanilor din Interbelic, celebri deja în lumea petrecăreţilor din Bucureşti. Baza a fost lichiorul Chambord, o băutură franţuzească dulce, din zmeură neagră. Am adăugat şi 20 ml de Amaretto, pentru că îmi place mult, iar Costin, barmanul care m-a ajutat, m-a felicitat pentru alegere şi a plusat cu un soi de bitter care să dea un gust puţin învechit-afumat. Apoi am mai adăugat nişte ingrediente care au adăugat consistenţă cocktailului şi i-au scos în evidenţă aroma puternică.

Read the rest of this entry »