Cardurile de fidelitate şi cum ne înşeală ele aşteptările

“- Bună ziua, card de fidelitate aveţi?”

Întrebarea asta a ajuns să mi se pară la fel de inutilă precum cardurile de fidelitate. Retailerii de la noi au prins gustul cardurilor, promovat drept beneficiu suplimentar pentru atras clienţii. Partea proastă e că nu se folosesc deloc de potenţialul lor pentru a personaliza ofertele. În condiţile astea, un card de fidelitate nu aduce decât beneficii prea mici, pentru care nici nu merită să te scotoceşti în portofel după bucăţica de plastic pe care scrie Yves Rocher, Sensiblu, Catena, Cora etc etc.

Cele mai răspândite carduri de fidelitate de la noi funcţionează fie pe principiul reducerii pe loc, la casă, fie prin acumularea de puncte care vor putea fi folosite ulterior la acelasi retailer. Şi unii dintre ei le promovează foarte agresiv – vezi Cora sau farmaciile: dacă nu ai card, mulţi insistă să îl faci pe loc.

Dar ce pierzi? La farmacii, cardul înseamnă o reducere de câteva procente, pe loc. La unele hypermarketuri, înseamnă că acumulezi puncte. Numai că pe mine, să primesc 50 de bani reducere la aspirine sau să fiu cu 10 puncte mai aproape de cele 3000 care îmi trebuie ca să-mi iau un produs fără să-l plătesc, nu mă încântă.

Read the rest of this entry »

Aventuri în Turcia, partea a doua: Scrisoarea pierdută

Partea I e aici

Vă povesteam în episodul anterior că doamna Gina era pusă pe fapte mari. Nu tu soţ, prietenul nu se mai întorsese de la non stop, iar în fiecare seară cobora la masă cu un bidon de ţuică şi unul de vin. Că doar suntem în concediu!

Era şi generoasă – când îşi turna în pahar, le turna şi celorlalţi. Iar când avea chef de dans, n-aveai de ales. Misiunea ei era să facă pe toată lumea să se simtă bine. Şi chiar reuşea. Pesemne că i-a fost mai greu cu mine şi cu Gabriela, prietena mea. Eram singurele mai tinere din grup şi ne cam făceam de cap departe de doamnele şi domnii binişor trecuţi de vârsta părinţilor noştri.

Fraierele de noi nici nu bănuiau că ea avea un plan pus la punct nemţeşte pentru cojoacele noastre. Şi acest plan îi implica pe Ali şi Caner, fiul şi nepotul patronului hotelului unde eram cazaţi. Ăştia doi, de vârsta noastră, ne cam dădeau târcoale. Toată ziua erau cu “güzel madam” după fundu’ nostru. Vă e frig, vă e cald, unde ieşiţi diseară? Degeaba.

Read the rest of this entry »

Pe cantar

“Fiecare kilogram in plus doare. Si o sa-l simtiti pana dispare”, ne zicea profesorul de educatie fizica in liceu, inaintea probelor de rezistenta. Si asa era.

Cand a trecut prea mult timp de cand n-am mai cantarit ceea ce am facut, s-ar putea sa avem o surpriza neplacuta. Sau mai multe. Ne-am ordonat aiurea prioritatile, ne-am incarcat tot mai mult cu fiecare bariera pe care ne-am pus-o singuri, am amanat task-uri, iar timpul liber a devenit aglomerat de un program pe care ni-l fac altii.

Din pacate, autosabotajul e foarte la indemana – nici nu iesim mai des la alergat, dar nici nu injumatatim portia. Iar asta ne costa, pentru ca de fiecare data cand o sa ne reapucam de alergat, cantarit si masurat, o sa ne fie si mai greu. Kilogramul ala in plus, timpul ala pierdut, distanta parcursa in directia gresita si, desigur, izolarea de orice fel de cantar, o sa ne urmareasca. Atunci va fi nevoie sa ne straduim de doua ori mai mult pentru fiecare “asta n-o sa iasa”, “mai merge o perioada asa” sau “decid maine ce am sa fac”.

So…iti amintesti unde ti-ai ascuns cantarul?