Cate ceva despre Barcelona

Barcelona view

 

Aveam 24 de ani neimpliniti cand am ajuns prima data in Barcelona. Abia terminasem facultatea, incepusem sa lucrez in publicitate, eram intr-o relatie cu fluturasi si viata era frumoasa. Am avut atunci patru zile in care am batut orasul in lung si in lat pe bicicleta. Mi-a placut atat de mult incat primul gand a fost “cum ar fi sa ma mut aici?”. Eram gata sa-mi fac bagajele in 5 minute daca as fi gasit un job aici.

 

Sa vin la studii nu era o optiune pentru ca imi doream experienta de munca si nici nu voiam sa ma intorc la traiul studentesc (desi nu era mare diferenta intre salariul meu de atunci si o bursa Erasmus).

 

Pe scurt, jucam destul de precaut, dar daca ar fi aparut oportunitatea, n-as fi stat pe ganduri.

 

Oportunitatea a aparut peste cativa ani.
In iarna am primit o oferta de job, lucrurile s-au miscat extrem de repede si, pana sa apuc sa ma dezmeticesc m-am trezit mutata.

 

Am primit multe intrebari despre cand ma intorc din vacanta sau din cantonamentul de alergare, dar nu e nici una, nici alta, desi n-ar fi sunat rau :).
Adevarul e ca nu stiu cand si daca ma intorc. Am renuntat sa mai consider orice lucru ca fiind permanent. Orase, case, joburi, relatii – nimic nu va fi pentru totdeauna asa cum e acum. Nu suntem blocati nici in situatiile rele si nici in cele bune.

 

Fata de acum cinci ani, cand va povesteam ca mi-as fi facut bagajele intr-o clipita, acum mi-a fost mult mai greu sa ma desprind de tot ce am enumerat mai sus. Ce fac cu jobul actual (aveam un job care imi placea mult)? Ce fac cu prietenii, cu familia, cu gasca de alergatori, cu concursurile, cu casuta mea cu gradina, bicicleta roz, cafenelele mele preferate, cu muntii?

 

Ce fac cu toate detaliile, oamenii, locurile si rutinele care construiesc universul drag si confortabil?

(more…)

Citește mai mult


Ultra Trail Barcelona – Primul maraton montan si primul podium in Spania

utbcn

 

De cand m-am apucat de alergat visez la un concurs in alta tara. Nu ca ar fi mare diferenta fata de ce avem noi: tot munti, tot goana pe poteci, dar am rulat mereu undeva in background dorinta asta.
Weekendul trecut a devenit, in sfarsit, realitate. Am facut primul meu maraton montan in Spania, la Ultra Trail Barcelona si am primit chiar mai mult decat prevedea dorinta mea initiala: am iesit pe locul 3 la categorie si pe 5 la open feminin la proba de maraton.

 

Nelinistea din timpul furtunii

 

Ultra Trail Barcelona e un concurs in Parcul Natural Garraf, cu patru distante – semimaraton, maraton, Long Trail (70k) si Ultra (100k). Startul se da din Begues, un satuc semi pustiu, care se pronunta Vegas, cu case cochete si strazi curate luna.

 

Dupa cateva zile de soare in care m-am bronzat cu urme de tricou, vineri dupa-amiaza a inceput ploaia. In Begues turna cu galeata. La fix! Zici ca organiza Murphy cursa si ne punea bete in roate. Mai alergasem pe traseul de concurs dupa ploaie si stiam ca e un fel de tobogan cu noroi, asa ca nu ma incanta deloc ideea.

(more…)

Citește mai mult


Gambe de fier – cum să le lucrezi şi de ce merită să o faci

jump

 

Articol scris de Horațiu Balint. Horațiu este sportiv de performanță de peste 12 ani, vicecampion național la bodybuilding, cu multiple medalii interne și internaționale la Jiu-Jitsu Brazilian și Kempo Grappling, câștigător al medaliei de bronz la Campionatul Mondial de Ju-Jitsu Newaza și participări în competiții de maraton și ciclism. De asemenea, Horațiu este antrenor de fitness și creator al programului FastShape.

Găsești toate articolele lui aici.

 

Gambele (muşchiul gastrocnemian şi solear) reprezintă una dintre cele mai încăpăţânate grupe musculare din câte există. Sunt două situaţii,  ori te naşti cu nişte gambe bune (genetic), ori munceşti pe brânci ca să le dezvolţi. Dacă te afli în a doua categorie şi vrei un fizic echilibrat şi niste picioare frumoase atunci e clar că trebuie să-ţi întăreşti şi tonifici gambele.

 

 

Dacă stai bine să te gândeşti, nu cred că există vreo mişcare sau acţiune în care să nu foloseşti şi gambele, de la mers, urcat pe scări, stat în picioare, ridicat pe vârfuri şi până la sărit, toate acestea necesită implicarea gambelor. Exact acesta este şi motivul pentru care trebuie să munceşti foarte mult pentru a le dezvolta. Avantajul unor gambe puternice e ca acestea preiau din stresul articular.


Unul dintre cele mai simple şi eficiente exerciţii îl reprezintă ridicările pe vârfuri. Este bine ca el să fie executat pe o suprafaţă ridicată (stepper), permiţând astfel coborârea călcâielor mai jos de nivelul orizontalei (în partea excentrică a mişcării, partea de coborâre). Picioarele sunt sprijinite pe marginea stepper-ului, iar mişcarea constă în ridicarea pe vârfuri până în punctul maxim de contracţie şi revenirea lentă până când călcâiele aproape ating podeaua. Recomand coborârea lentă astfel încât tensiunea musculară să fie constantă şi execuţia a minimum 20 de repetări. (more…)

Citește mai mult


Concurs: Afla ce e nou in sport la Conventia Internationala de Fitness

CIF

 

Pentru pasionatii de miscare, dar si pentru antrenori si specialisti din industrie, sunt destul de putine ocazii sa afle ce e nou in domeniul fitness-ului si sa se puna la curent cu tendintele in antrenamente. De aceea cred ca trebuie sa profitam de orice eveniment care aduce laolalta un numar mare de antrenori experimentati si de specialisti in domeniu. Unul dintre evenimentele de referinta in acest sens este Conventia Internationala de Fitness, aflata la a saptea editie, care va avea loc pe 23 si 24 aprilie.

 

Eu am fost o singura data acolo, la editia de acum doi ani. Conventia cuprinde un spatiu de expozanti care prezinta tot ce mai e nou in materie de programe sportive, antrenamente, echipament si nutritie – de la suplimente pana la sucuri cold pressed, gasesti de toate. In paralel au loc clase cu instructori renumiti, romani si straini. Anul acesta in program sunt antrenamente de Bosu, Circuite, HIIT, Insanity, Speed & Agility, Total Body, Plyometric workout, Indoor Cycling, Aerobic, Dance& Step, Pilates, Body & Mind, Boot, AMP si Stretching.

 

(more…)

Citește mai mult


Alergare și ciocolată pe 8 aprilie la Hot Chocolate Race

hot-chocolate-race

 

Lucrurile bune vin la pachet. Cum ar fi alergarea și ciocolata. Iar pe 8 aprilie, la Hot Chocolate Race, te poți bucura de amândouă.

Cursa se află la prima ediție și va purta alergătorii pe aleile Parcului Herăstrău.

Hot Chocolate Race e un eveniment organizat de MPG, parte din seria RunFest. Există un traseu de 10km și unul de 5km, dintre care poți alege în funcție de cât ești de pregătit sau de câtă ciocolată caldă îți propui să bei :)

Dacă sună tentant și vrei să te înscrii, poți alege din două variante de kit de concurs – unul Standard și unul Premium. Cel Premium conține număr de concurs, chip de cronometrare (doar pentru cursa 10 km), vestă polar inscripționată cu numele evenimentului Hot Chocolate Race 10/5 k, medalie de finisher și un delicios Chocolate Box (un mix de ciocolată caldă cu fructe proaspete, biscuiți, napolitane și topping de … evident, ciocolată). Kitul Standard conține aceleași surprize, mai puțin vesta.

(more…)

Citește mai mult


Review: Eu sunt Zlatan. Autobiografia “zeului” din ghetouri

zlatan

 
 

După ce citești Open-ul lui Agassi sau vreo poveste despre viața lui Muhammad Ali e greu să te mai impresioneze o autobiografie a vreunui sportiv. Și totuși, Ibrahimovic reușește. Eu sunt Zlatan e o autobiografie reusita dintr-un alt punct de vedere, ce-i drept, pentru ca e pe jumatate entertainment. E o combinatie buna de poveste despre sportivul de succes care porneste de la sanse numarate cu minus, cu o personalitate puternica, controversata, asezonata cu detalii despre cum se vede lumea fotbalului din vestiar.

 
 

Ibra se descrie drept rebelul din ghetto-uri care a știut că, doar din cauza originii lui, va trebui să muncească de câteva ori mai mult decât colegii lui suedezi de la Malmo FF ca să ajungă unde își dorește. Si chiar a făcut-o. A ajuns la Ajax, Juventus, Barcelona si Milan, devenind unul dintre cei mai bine platiti jucatori din lume.

 

Povestea e scrisa cronologic, incepand cu detalii personale despre viata de copil din tata bosniac si mama croata si despre relatia cu familia lui – tata alcoolic, sora dependenta de droguri, familie destramata etc. Tatal lui, desi era de acord cu faptul ca joaca fotbal (maximum de sustinere pe care l-a primit), a venit sa-l vada jucand foarte tarziu, cand devenise deja faimos.

 

Ibrahimovic se compara cu alti jucatori mai “cuminti” sau mai obedienti, dar pune asta pe seama faptului ca unii dintre ei au avut parte de o copilarie fericita, fara lipsuri, n-au avut nimic altceva de facut decat sa joace fotbal si au fost crescuti la echipe-vedeta inca de mici. Oarecum isi scuza temperamentul prin turbulentele pe care a fost nevoit sa le depaseasca.

(more…)

Citește mai mult


Spectator la Maratonul din Barcelona

FullSizeRender

 

Cand pui ceasul sa sune la 7 dimineata duminica, desi te-ai culcat la 2 am, trebuie sa fie pentru un motiv bun. Si Maratonul de la Barcelona a fost unul extrem de bun. Peste 20.000 de oameni au alergat pe un traseu care i-a purtat prin cele mai turistice puncte ale orasului – Plaza Espana, Plaja Barceloneta, stadionul Camp Nou, Sagrada Familia si multe altele.

N-am luat in calcul sa particip pentru ca inca nu ma simt pregatita pentru un maraton pe plat. Dupa prima experienta de genul asta, din 2015, am zis ca data viitoare cand ma mai mananca degetele sa apas Register pentru un maraton pe plat o voi face doar cu cel putin 6 luni de pregatire serioasa si specifica inainte. Altfel e al naibii de dureros si uzura se aduna.

Asadar, m-am bucurat de energia evenimentului, dar si de faptul ca eu n-a trebuit sa alerg.

(more…)

Citește mai mult


Traseu în Parcul Natural Montseny: 50Km și 5 vârfuri în munții catalani

IMG_1424

 

Traseu: Montseny – Les Agudes – Font del Puig – Matagalls – Coll Formic – Pla de la Calma – Sui – Turo de Samont – Montseny
 

Distanta – 50 km (cu o portiune de ratacire la final care poate fi evitata)
Durata – 14 h
Marcaj – alb cu rosu (GR 5) si verde cu galben

Gasiti harta aici

 

IMG_1427

IMG_1416

 

E a doua oara cand subestimez muntii spanioli (uups, de fapt catalani). Prima data a fost acum 4 ani, cand am mers la o via ferrata pe Montserrat, cu dificultate medie. Medie poate pentru cei experimentati, dar pentru mine a fost destul de hardcore. Must do that again! 😀

Weekendul trecut, dupa cateva zile de urmarit prognoza meteo care nu se mai hotara daca va fi soare sau nu, am stabilit un traseu relativ aproape de oras, cam la o ora de condus de Barcelona.

Traseul inconjoara parcul natural Montseny, o zona celebra pentru apele minerale de calitate.

IMG_1473

(more…)

Citește mai mult


Efectul Yo-yo: cum să te ferești de kilogramele recâștigate cu dobândă

yoyo

Articol scris de Horatiu Balint

Cu toţii vrem muşchi cât mai bine reliefaţi şi într-un timp cât mai scurt. Cu cât slăbim mai repede cu atât corpul o să-şi arate adevărata frumuseţe. Cum anume poţi slăbi fără să mai pui înapoi kilogramele pierdute? Multe persoane care au urmat cele mai în voga diete ale momentului ajung să recapete kilogramele pierdute şi alte câteva în plus. Asta se numeşte efectul ‘yo yo’. Cum poţi să lupţi împotriva acestui efect şi cât de nociv este?

Aş dori să-ţi intre în cap următorul lucru: O dietă presupune un program strict de alimentaţie, pe termen scurt (o săptămână, o lună, etc.) al cărui obiectiv este acela de a-ti reduce numărul de kilograme în plus. Cei destepţi nu ţin diete, pentru că ei ştiu că o pierdere în greutate sustenabilă şi un management ponderal viabil nu sunt obiective temporare. Managementul ponderal presupune să nu te concentrezi pe realizări pe termen scurt, ci întotdeauna să gândeşti pe termen lung, atunci când vine vorba despre alimentaţie şi activitate fizică.

(more…)

Citește mai mult


Cateva strategii care te vor ajuta sa renunti la zahar

sugar
Nu e nicio noutate ca zaharul e unul dintre cele mai nocive ingrediente din meniul nostru. Nu neaparat pentru ca e el rau, ci pentru ca ajungem sa consumam cantitati mult mai mari decat avem nevoie, uneori fara sa ne dam seama.
Creierul nostru e facut sa reactioneze la dulce. Primul aliment pe care il consumam e laptele, care e usor dulce. Totusi, de la a consuma zaharuri prezente in mod natural in alimente si a avea dependente de dulciuri e o cale lunga, dar foarte usor de parcurs.
Zaharul isi face de cap cu nivelul nostru de insulina, cu kilogramele, cu inima, glicemia, cu dintii si cu multe altele. Obezitate, diabet de tip 2, boli cardiovasculare – toate astea sunt legate de consumul excesiv de glucide.
Teoretic, stim ce avem de facut: un meniu sanatos, fara tone de croissante si ciocolata.
Practic, stiu cum e sa te apuce o pofta de dulce din aia grava, de zici ca iei o farama dintr-o prajiturica si in secunda doi te trezesti ca ai mancat toata tava.
Asadar, hai sa vedem ce e de facut. E ok sa renuntam la zahar? La ce forme de zahar? Si cum putem sa luptam cu poftele si dependentele?

(more…)

Citește mai mult


Alergare în Parcul Garraf, Barcelona – antrenament pentru UTBCN

garraf

 

Era duminică, 6.30 am, Barcelona. Dimineața de după Carnavalul Catalan. Toată lumea se întorcea spre casă șifonată, pe șapte cărări, în costumații care mai de care mai ciudate, numai eu mă îndreptam spre gară, cu Salomonii în spinare. Pentru că, nu-i așa, ce mod poate fi mai plăcut de a-ți petrece weekendul într-o altă țară decât să cauți cei mai apropiați munți și să-i alergi.

Despre Ultra Trail Barcelona am aflat prin iarnă, când am început să mă interesez de concursuri din afară. Era un plan mai vechi pe lista mea să alerg și prin alți munți, așa că am cerut câteva sfaturi de la cei mai experimentați. Concursul are loc pe 25 martie, în Parcul Natural Garraf, la 20km de Barcelona, și are mai multe distanțe – 100k, 70k, maraton, semimaraton și o cursă a copiilor.

M-am înscris la maraton: 42 km cu 1750m diferență de nivel sunt suficienți pentru mine, mai ales la început de an când n-am așa de mulți kilometri în pantofi.

În momentul ăla habar n-aveam ce va urma și că aveam să ajung și la antrenamentul oficial de dinaintea cursei.

(more…)

Citește mai mult


Cum să arzi mai multe grăsimi într-un antrenament – trei idei

dumbbell

 

Articol scris de Horațiu Balint. Horațiu este sportiv de performanță de peste 12 ani, vicecampion național la bodybuilding, cu multiple medalii interne și internaționale la Jiu-Jitsu Brazilian și Kempo Grappling, câștigător al medaliei de bronz la Campionatul Mondial de Ju-Jitsu Newaza și participări în competiții de maraton și ciclism. De asemenea, Horațiu este antrenor de fitness și creator al programului FastShape.

Găsești toate articolele lui aici.

 

În această mare de idei pe nume internet se găsesc nenumărate programe de antrenament, unele mai excentrice ca altele. Chiar dacă unele funcţionează, mereu am preferat ca oamenii mei să beneficieze de un program individualizat care să fie adaptat nevoilor fiecăruia în parte. Orice modificare cât de mica adusă unui program, fie că vorbim de numărul de seturi, de repetări, viteza de execuţie sau timpul de pauză, poate face o diferenţă mare în ceea ce consta scopul antrenamentului.

Astăzi o să discutăm despre câteva ajustări pe care le poți aduce antrenamentului tău astfel încât să obţii rezultate total diferite faţă de ceea ce erai obişnuit.

(more…)

Citește mai mult


Concurs: Câștigă o înscriere la 10k & Family Run

10k

 

Pentru orice alergător începător, pragul de 10km e psihologic. E distanța rotundă la care, atunci când se apucă, parcă nici nu visează să ajungă. Prima bornă, prima limită.

Îmi amintesc perfect când am depășit prima dată distanța asta. Alergam în Herăstrău și nu aveam ceas sau aplicație pe vremea aia. Știam estimativ lungimea unei ture de lac, distanța de acasă până la statuie sau până la pod. Așa că într-o seară nu m-am mai oprit după ce am terminat tura, cum făceam de obicei, ci am continuat să alerg. Undeva pe parcurs am trecut și de cei 10km. Cred că am avut 11-12 km făcuți în seara respectivă, cea mai mare distanță alergată de mine și dublu față de cât puteam să alerg la primele tentative.

Pasul următor? M-am înscris la primul meu semimaraton :) Am prins curaj, nu glumă. (Bucharest International Half Marathon, care urma să aibă loc peste câteva luni, deci aveam câtuși de puțină încredere că am timp să mă pregătesc).

(more…)

Citește mai mult


Viața după aparatul dentar

smile

 

Parcă nu-mi vine să cred că scriu asta, dar după doi ani de purtat aparat dentar, acum câteva săptămâni l-am dat jos. Mă așteptam să ne despărțim mai repede, însă la capitolul ăsta socoteala de acasă nu se potrivește prea des cu cea din târg.

Ca să fac o scurtă recapitulare, mi-a luat doi ani să mă hotărăsc să îmi pun aparatul, iar după acești doi ani mi-am dat seama că l-aș fi dat jos dacă începeam tratamentul la timp, așa că în final m-am mobilizat. Încă doi ani a durat să să creeze spațiile dorite între dinți și să se închidă altul (tratamentul meu nu era neapărat legat de alinierea dinților, care erau deja drepți, ci de niște spații dintre ei).

Sigur că aparatul a lucrat și la aliniere, corectarea mușcăturii și alte detalii destul de importante.

(more…)

Citește mai mult


Cu ce trece pofta de ciocolată?

cravings

 

Sunt sigură că ți-ai pus întrebarea asta cel puțin o dată și că răspunsul n-o să te surprindă: cu ciocolată!

Dacă încerci, însă, să mănânci mai sănătos, n-ai decât să-ți păcălești papilele cu lucruri cât de cât mai ok.

Cel mai la îndemână ar fi să o faci cu ciocolată neagră. Și prin neagră vreau să zic cu cel puțin 85% cacao. Aia cu 60% cacao și cremă de mentă sau mai știu eu ce nu se pune. Bine, eu am fost mereu mai ciudată. Ciocolata obișnuită, să zicem sub 70% cacao, mi se pare că nu e ciocolată. Iar de cea albă nu mai zic, mă feresc de ea ca de kryptonită.

(more…)

Citește mai mult