Uneori, cea mai simpla metoda de a obtine ceva este sa faci tu lucrul respectiv sa se intample, fara sa mai astepti dupa altii.
Pentru mine (biciclista amatoare) si pentru Rozica (semicursiera) e cam frustrant sa ne plimbam impreuna prin Bucuresti. Pe mine ma dor toate amintirile plimbarilor cu bicicleta prin alte orase europene. Nu mai zic ca in Bucuresti uneori ajung la destinatie transpirata de la adrenalina, nu de la efort. Iar pe Rozica o dor rau de tot rotile de la bordurile de 20 de centimetri plasate strategic din 50 in 50 de metri pe trotuarele cu piste.
O sa mai dureze pana se schimba lucrurile, asta e cert. Insa cu cat suntem mai multi, cu cat iesim cu mai mult curaj pe strada, cu atat o sa ne facem prezenta simtita mai bine.
Daca vreti sa fiti parte dintr-un manifest imposibil de ignorat de catre soferi si autoritati, va invit sambata dimineata la plimbarea Pista Verde. Vom primi din partea Coca-Cola HBC niste PET-uri pline cu vopsea pe care o vom imprastia pe strada cu rotile noastre, creand astfel o pista colorata pe traseul Piata Uniri- Bd. I.C. Bratianu – Piata Universitatii – Bd. Nicolae Balcescu – Magheru – Piata Romana – Bd. Dacia – Calea Victoriei – Splaiul Independentei – Piata Unirii.
Locul biciclistilor este pe niste piste special create la marginea strazii, unde nu au ce cauta masini, pietoni, pubele, statii de autobuz, guri de canalizare sau, mai nou, panouri electorale.
Asadar, cu cine ma vad sambata dimineata?
PS: Am facut un experiment, iar acelasi drum facut pe trotuar a durat de trei ori mai mult decat cel pe strada.
Barcelona e cel mai frumos oras din Europa, spun cativa dintre prietenii mei mai plimbareti. Din ce mi-au descris ei inainte sa ajung acolo pentru prima data, imi imaginam orasul ca un furnicar colorat, intr-o atmosfera in care te poti pierde.
Dupa cele 4 zile petrecute acolo, mi-am dat seama ca frumusetea Barcelonei e facuta tocmai din faptul ca te trece, de fapt, printr-o multitudine si diversitate de culori, de oameni, de trairi, experiente si atmosfere in care te pierzi.
De cand a dat frigul si i-am stricat o frana, Rozica mea sta la subsol. Asteapta zile mai insorite, in care sa o duc intr-o plimbare pana la service si apoi la o tura prin parc.
Cat nu e prin zona, eu o cam insel. Zilnic. E drept, mai rar bicle la fel de simpatice ca Rozica, dar e plin internetul de fotomodele cu doua roti.
Prin alte tari, mai ales in cele cu o cultura puternica a mersului pe bicicleta, existe retele de site-uri despre ele. De self help, de recomandari, de povesti. Dar sa le vezi pe cele de bike fashion! Ce pantofi merg la pedalat si ce nu, cat de lunga trebuie sa fie fusta si tot felul de tinute inspirate pentru pedalat comod, dar cu stil si tot asa.
Daca v-am starnit curiozitatea, va arat cateva dintre site-urile mele preferate cu biciclete:
In 1895, ziarul american New York World publica o lista a lucrurilor pe care femeile nu ar trebui sa le faca pe bicicleta. Va povesteam in toamna ca am invatat si eu cate ceva pe propria piele, din saua Rozicai. Dar aceste Don’ts de acum 117 ani sunt amuzante (chiar si fara intentie) si la fel de valabile in zilele noastre.
Sunt in al doilea an de mers pe bicicleta la serviciu. A se citi “sunt in al doilea an cand merg pe bicicleta la serviciu daca e vremea ok, daca n-am cine stie ce drumuri de facut dupa program si daca am chef” . Dar anul asta am avut mult mai mult chef, asa ca de ceva timp o tot aduc pe Rozica la serviciu, de au inceput colegii sa ma intrebe daca am semnat si pentru ea in condica. Iata ce am invatat vara asta, pedaland:
Romanii inteleg gresit conceptul de serviciu gratuit. Il inteleg ca pe un drept.
Treaba sta in felul urmator: in Bucuresti, cele mai mari retele de inchiriere de biciclete sunt I’Velo si Cicloteque. Una dintre principalele diferente dintre ele este ca la Cicloteque, inca de anul trecut, poti inchiria o bicicleta dintr-un centru si o poti lasa in altul. La I’Velo nu poti (inca).
O alta ar fi ca la I’Velo, inchirierile au fost gratuite in totalitate pana anul asta, cand Asociatia Green Revolution a decis sa introduca un sistem de rezervare online, contra cost, pentru 200 dintre cele 600 de biciclete din Bucuresti. In schimb, inchirierile la Cicloteque au fost dintotdeauna contra cost, iar plata se poate face online sau la centre. Insa ora de pedalat e foarte ieftina la ambele, de la 1 la 3 lei.
Apropo de gratuitati, e interesant sa analizezi ce se intampla la I’Velo, unde sute de oameni stau zilnic la coada sa prinda o bicicleta gratuita. Sunt cei care stau cate doua ore, incep sa injure personalul de la centre si sa se certe intre ei ca la usa cortului. Sunt aia care sar cu bicicletele de oras pe scari si care intra cu ele in borduri, sa vada cat tin, iar apoi le aduc fara pedale, fara bun simt. La coada paralela, cea cu plata, sunt cel mult 5-6 oameni. Sunt cei care s-au programat online, carora le vine randul in cateva minute si care, pentru ca se bucura de un serviciu platit, ofera respect.
Uneori, cea mai simpla metoda de a obtine ceva este sa faci tu lucrul respectiv sa se intample, fara sa mai astepti dupa altii.
. Dar anul asta am avut mult mai mult chef, asa ca de ceva timp o tot aduc pe Rozica la serviciu, de au inceput colegii sa ma intrebe daca am semnat si pentru ea in condica. Iata ce am invatat vara asta, pedaland: