Aventura filipineză, partea a II-a – Muzica pustietăţii

Insule, planuri şi paradigme

În Busuanga, soarele apune la ora 18.00, câinii încep să latre la 03.00, iar cocoşii cântă la 04.00.

Am petrecut două nopţi în sătucul Conception, la o pensiune de care avea grijă un englez. Ca să vă daţi seama despre culoarea locală, trebuie să ştiţi că Filipinele sunt pline de americani, englezi, australieni sau europeni din ţări mai friguroase. Mulţi sunt turişti, dar cei care rămân au decis să dea viaţa middle class şi mersul la birou pe liniştea insulelor. Unii şi-au deschis pensiuni, alţii oferă cursuri de scufundări sau au tot felul de alte afaceri, asezonate cu câte o nevastă filipineză. Şi sunt fericiţi.

Englezul nostru, Luke, a fost destul de primitor. Ne-a ajutat să ne refacem planul excursiei, ne-a dat sfaturi despre mijloacele de transport şi ne-a dat şi telefonul lui, să căutăm zboruri online. Pensiunea era simpatică – cu bar, terasă chiar pe malul apei, iar camerele erau curate. Singura surpriză au fost cele două găleţi din baie. În Filipine, mai toate pensiunile au două găleţi mari în baie – una cu apă sărată, pentru toaletă, şi una cu apă dulce – pentru duş. N-are rost să vă povestesc cât de mult ne-am apropiat eu şi Lara în vacanţa asta.

Când i-am cerut să ne încălzească un ibric cu apă caldă ca să ne spălăm pe cap, probabil că Luke ne-a băgat în categoria prinţeselor răsfăţate care se plimbă pe banii părinţilor. Pentru că acolo nimeni nu face baie cu apă caldă când afară sunt 35 de grade. Dar ne-a ajutat cu ibricele.

Read the rest of this entry »

Aventura filipineză, partea I – Românca, libaneza şi spaniolul au plecat în insule

Dacă te-ai hotărî azi să începi să vizitezi în fiecare zi câte o insulă din Filipine, ţi-ar trebui vreo  20 de ani ca să le vezi pe toate. Dar ai nevoie doar de câteva zile să-ţi dai seama că ţărişoara aia merită efortul.

Noi – o româncă, o libaneză şi un spaniol – am plecat de la casele noastre cu gândul să vedem o mulţime de locuri. Dar socoteala filipineză ne-a demonstrat că, atât timp cât nu ne putem folosi de teleportare, nu putem vedea decât jumătate din ce ne propusesem.

Am petrecut tot timpul în insulele din Palawan, fascinaţi de sălbăticia de acolo, iar în ultima zi am fost în extrema cealaltă, adică Boracay – una dintre cele mai bine cotate plaje din lume, dar şi foarte turistică.

Ne-am întâlnit cu toţii în Barcelona şi am zburat spre Manila cu două escale – Frankfurt şi Beijing.  După un drum lung, am ajuns la Manila într-o noapte de joi spre vineri, la ora 2. Momentul când m-am dat jos din taxi a fost singura dată când m-am întrebat dacă nu cumva era mai bine să păstrez zilele de concediu pentru Delta Dunării.

Read the rest of this entry »

Bookmarks pentru bilete ieftine

Peru la 300 de euro? New York la 330 euro? Zanzibar la 335 euro? Parcă sună prea ieftin, nu? Parcă ţi-e teamă să nu te plimbe cu avionul din hârtie şi să strige cineva Allah Akbar în mijlocul cursei.

Până să citesc articolul de pe tedoo.ro, habar n-aveam că sunt oameni care îşi câştigă existenţa din vânătoarea biletelor de avion ieftine. De atunci, însă, am descoperit că sunt chiar mulţi Unii şi-au făcut site-uri exact pe profilul ăsta şi anunţă cele mai bune oferte ale companiilor aeriene.

De obicei, eu am mai întâi ideea de a pleca undeva anume şi abia apoi caut bilete. Însă când mai găsesc oferte foarte bune, ajung la concluzia că ar fi păcat să nu profit de ele. De când intru pe site-urile cu bilete de avion ieftine, parcă ordinea s-a schimbat şi destinaţia nu mai vine prima. Din moment ce toate sunt foarte ieftine, ai nevoie de puţină spontaneitate şi de nişte zile de concediu pentru a te hotărî de azi pe mâine că pleci pe alt continent.

Dacă nu v-aţi luat încă tot concediul pe anul ăsta şi aveţi nişte bani pe card, iată câteva dintre sursele pe care le răsfoiesc eu pentru oferte la biletele de avion. Majoritatea sunt cu plecare din alte oraşe europene – Madrid, Varşovia, Paris, Londra etc. Însă ieşi ieftin cu tot cu drumul de la Bucureşti până acolo.

Read the rest of this entry »

Urmează staţia Filipine, cu peronul în necunoscut

Nu ştiu dacă aţi auzit vreodată de fenomenul numit frequency illusion, dar sigur vi s-a întâmplat.

“Frequency illusion – the illusion in which a word, a name or other thing that has recently come to one’s attention suddenly appears “everywhere” with improbable frequency”, zice Wikipedia. Mai pe româneşte, e ca atunci când te gândeşti că te-ai apuca de baschet şi când deschizi televizorul e un meci de baschet, când mergi la mall e reducere la mingi, iar geamul de la scara ta de bloc a fost spart de nişte copii care se credeau Michael şi Magic.

Cam aşa a fost pentru mine cu plecarea în Filipine. Vorbeam în toamnă cu nişte prieteni despre cum ar fi să mergem undeva, departe, cam până în Filipine. Am râs şi am început să fim mai atenţi la biletele de avion pentru ţările calde, dar nu neapărat în zona aia. După ceva vreme, am auzit că cineva s-a mutat pe strada Manila. Iar apoi am văzut un fotoreportaj cu nişte bone filipineze. Apoi am dat peste albumul cuiva de pe Facebook cu poze din Palawan. Şi, într-un final, îmi bâzâie whatsapp-ul cu vestea că au apărut nişte bilete relativ ieftine. (am să detaliez într-un articol viitor cât a costat totul, dar credeţi-mă că e foarte accesibil).

În plus, o atracţie turistică importantă sunt Chocolate Hills. Astea sunt vreo 200 de dealuri conice, înconjurate de copaci la poale, dar pe care nu creşte decât iarbă. Toamna, iarba se usucă şi de aici numele. Interesant este ca Chocolate Hills se întind pe suprafaţa mai multor sate din provincia Bohol, printre care şi satul Carmen. Ciocolată – Carmen. Dacă nici ăsta nu e un semn…

Read the rest of this entry »

Hoteldeals.ro – un an de călătorii şi inspiraţie

E ciudat cum funcţionăm noi, oamenii, sub influenţa inspiraţiei. Când ne apucă un moment din ăla, suntem gata să cucerim lumea. Ne zburdă fluturaşii în burtă, ne îndrăgostim de lume si ne hotărâm să o salvăm. Şi, mai ales, ne hotărâm să ne trăim viaţa la maximum. Şi ne ţine 5 minute. După care ne întoarcem la gălăgia din capul nostru, din care mai distingem doar ce ne oboseşte şi ne apasă.

Eu îmi mai câştig câteva momente de maximum călătorind. Mă entuziasmez privind case bavareze cu flori la fereastră, îmi propun să sar cu paraşuta când mă plimb pe plaja din Barcelona, pălăvrăgesc mult şi repede, mă rătăcesc şi intru în vorbă cu străinii. Şi înghesui toată energia mea în momentul ăla, fără să mă gândesc la altceva.

“If you’re twenty-two, physically fit, hungry to learn and be better, I urge you to travel—as far and as widely as possible. Sleep on floors if you have to”. Aşa zice un citat care circulă de ceva vreme pe net.

Şi e adevărat. Dar ai 22 de ani doar un an. Iar apoi îţi dai seama că ai dormit pe suficiente saltele şi ai mers suficient cu autostopul. Vrei să se ocupe altcineva de căutat, ales, planificat, verificat şi de detaliile alea care îţi consumă timp, iar tu doar să te sui în avion şi să te bucuri de momentul tău de inspiraţie cu toată energia de care dispui. În cazul ăsta, răscolitul după bilete, cazare, conexiuni de trenuri, obiective şi hărţi îţi subţiază entuziasmul şi îţi transformă prima etapă a plecării în task (bleah, ce cuvânt urât, nu-l mai scriu niciodată).

Read the rest of this entry »

De ce calatorim?

Calatorim ca sa ne pierdem si sa ne regasim, sa cunoastem alti oameni, alte stiluri de viata si alte perspective, dar sa ne cunoastem mai bine si pe noi.

Eu uneori plec ca sa fug, alteori ca sa (ma) regasesc, alteori ca sa aflu, sa vad si sa simt. Sau ca sa-mi caut locul cand nu mai sunt sigura ca am loc in locul meu.

Am citit zilele astea un articol care m-a facut sa descopar si alte motive. Nu reusisem sa le izolez pana acum, dar stiu ca sunt acolo, de fiecare data cand petrec prea mult timp pe site-urile cu bilete de avion.

Calatorim ca sa uitam regulile si sa invatam unele noi. Sa scoatem oamenii si locurile pe care le vedem dintr-o lume abstracta, a stirilor si fotografiilor facute de altii, si sa-i aducem in constiinta noastra concreta. Iar apoi, sa oglindim cele doua lumi una intr-alta.

Read the rest of this entry »

Triunghiul meu amoros cu Lindau si Meersburg

Cred ca m-am atasat emotional de Lindau si Meersburg, doua orasele mici de pe marginea lacului Bodensee (sau Konstanz), aflate relativ aproape de granita cu Austria si Elvetia. A fost ca intre niste oameni care nu se asteptau la mare lucru inainte sa se vada prima data, dar a fost o poveste cu zambet larg din prima.

Daca undeva, in lume, exista trei persoane care au decis din primele cinci minute petrecute impreuna sa formeze un triunghi amoros, inseamna ca au simtit ce am simtit eu pentru Lindau si Meersburg. Dar o romanta calduroasa si plina de energie pozitiva, nu pasionala si agitata, precum Barcelona.

Read the rest of this entry »

Inca o data despre Munchen – atmosfera si obiective

Am ramas cu multe idei dupa zilele petrecute in Munchen. Nimic nu mi s-a parut neobisnuit cand am ajuns acolo, pentru ca atmosfera te primeste ca si cum ai apartine locului, in perfectiunea lui nemteasca. Dar acum, cand il compar cu Bucurestiul la care m-am intors sau cu provincia, imi dau seama ca e o distanta infinit mai mare intre Romania si Germania decat distanta fizica.

Lumea o duce bine – primul lucru pe care il observi e relaxarea generala. Nemtii sunt la a n-a generatie care nu isi mai face griji pentru ziua de maine. Batranii lor poarta Prada si Versace si conduc BMW. Am vazut un singur cersetor neamt si, cu exceptia barbii, era impecabil – mult mai bine imbracat decat un pensionar roman. Preturile sunt maricele – le-am incadrat sub Danemarca, dar peste Olanda: 3,5 – 4 euro o bere de 0,5l la biergarten, 7 euro un wurst, 8 euro o omleta cu de toate.

Populatia e imbatranita – Desi e oras universitar, Munchen e populat preponderent de oameni in varsta. Noroc ca e plin de turisti. Nemtii nu mai fac copii, iar daca ii fac, ei vin dupa 35 de ani. O consecinta e faptul ca distractia e concentrata in biergarten-uri si parcuri. Nu exista prea multa viata de noapte, o exceptie notabila fiind petrecerile studentesti sau Irish Pub-urile unde doar chelnerii sunt nemti.

 Orasul e 100% nemtesc. Centrul e o bijuterie arhitecturala, dar si periferia e perfect curata. Daca iti creste iarba prea mult in curte, vecinii iti trimit scrisori in care te roaga sa o tunzi.

Read the rest of this entry »

Munchen – confort, bere si nudisti

Cand am ajuns in Munchen, am fost avertizata: orasul asta e numai despre Komfort. In curatenia si linistea lui, unii romani care locuiesc aici il gasesc plictisitor. Totul merge bine, functioneaza nemteste, metrourile nu intarzie, nimeni nu sta peste program la serviciu si esti in perfecta siguranta daca bantui pe strazi la 3 dimineata. Un scenariu cam lipsit de adrenalina pentru un roman obisnuit cu viata grea de Bucuresti.

Dupa o zi de plimbat, pot sa confirm ca, intr-adevar, orasul este foarte, foarte linistit. Centrul e mare – doar ca sa vezi centrul vechi ai nevoie de cel putin 4-5 ore. E un oras foarte atent construit, iar strazile lui curate si cochete n-au vazut in viata lor ambuteiaje.

Arhitectura este relativ uniforma, desi mai apar cladiri moderne pe langa unele vechi, clasice. In centru sunt cladiri impunatoare – Parlamentul, cladirea Primariei (Marienplaz) si cateva catedrale in stil gotic care merita vizitate si pe dinauntru. Tot in centru este si Maximilianstrasse, un fel de Champs Elysees nemtesc – Gucci, Dior, Vertu, Versace si restul. Ca peste tot, 90% dintre clientele care ieseau incarcate cu pungi din magazinele astea erau araboaice. Ca sa vedeti ce se ascunde sub burka.

Daca e un lucru de care sunt mandri nevoie mare nemtii, aia e berea lor – Weissbier, Dunkelbier, Augustiner si sute de alte tipuri. Merita sa le degustati intr-un Biergarten, alaturi de un meniu traditional de carnati, salata de cartofi sau varza, branzeturi etc.

Read the rest of this entry »

Carpooling pe Facebook

In aprilie scriam despre un grup de facebook creat de tulceni pentru a face drumul Bucuresti-Tulcea si retur mai repede si mai ieftin, adica prin carpooling – un fel de autostop virtual. Pe vremea aia, grupul avea 800 de membri. Azi are 2200

Deja stiu foarte multa lume care a ajuns la Tulcea sau inapoi la Bucuresti prin metoda asta. Am mers si eu asa, o data la dus si o data la intors. E mai rapid si mai ieftin decat trenul, dar ramane mereu intrebarea legata de cat este de bun soferul.

Partea amuzanta e ca Tulcea e mica, iar cei de pe grup se cunosc in proportie de 90% unii pe altii, macar din auzite sau din vedere, asa ca nu ai sentimentul ca mergi cu straini. “Ah, tu esti sora lu’… fratele lu’… care a facut liceul la, in clasa cu…”.

Intre timp, am observat ca au aparut si alte grupuri de genul asta. Unul e destinat rutei Bucuresti – Vama Veche (sau Constanta) si mai exista inca unul, mai general, pentru destinatii din toata tara – carpooling.ro. Pe grupul pentru Vama sunt doar vreo 230 de membri, deci are potential. Poate mai creste la anul, ca acum e pe sfarsite sezonul.

Read the rest of this entry »